Potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, eliberarea cardului duplicat, în caz de pierdere, furt, deteriorare se face în baza cererii, copiei după actul de identitate şi a dovezii plăţii contravalorii cardului.
Eliberarea cardului duplicat, în caz de schimbarea datelor personale (nume) se face în baza cererii, (care poate fi vizualizată/descărcată în josul paginii), copiei după actul de identitate,actele doveditoare privind modificarea numelui şi a dovezii plăţii contravalorii cardului.
Cererea va fi completată şi semnată de titular sau, după caz, reprezentantul/ împuternicitul legal al acestuia., la cerere fiind ataşată copia actului de identitate al titularului (sau, după caz, şi a împuternicitului).
Costul acestui card este de aproape 15 lei. Asiguraţilor care solicită Card duplicat li se eliberează Adeverinţă de înlocuire a cardului duplicat valabilă 60 de zile.