Seismul s-a produs la 15h36 (03h36 GMT), la 35 de kilometri sud-est de localitatea At Arnaud, la adâncimea de 52 de kilometri.
Cutremurul a fost urmat de cel puțin trei replici, cu magnitudini între 3,5 și 3,8. Seismul principal, al cărui epicentru a fost localizat la circa 65 de kilometri de Kaikoura, a durat circa 20 de secunde și a fost resimțit în ambele insule ale țării, a precizat Institutul American de Geofozică (USGS), scrie AGERPRES.
Deși cutremurul a fost resimțit în toată țara, este puțin probabil să existe pagube, dată fiind adâncimea epicentrului, arată GeoNet, serviciul neozeelandez de supraveghere seismică.
Noua Zeelandă este situată pe Centura de Foc a Pacificului, unde plăcile continentale intră frecvent în coliziune, provocând o intensă activitate seismică.
În țară se înregistrează circa 20.000 de seisme pe an, dintre care în medie mai mult de două pe an au magnitudinea de peste 6. În februarie 2011, un cutremur de magnitudinea 6,3 din regiunea Canterbury (insula sudică), zona Christchurch, s-a soldat cu 185 de morți.