REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE. În şedinţa plenului Curţii Constituţionale a fost respinsă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor prezidenţiale formulată de Monica-Luisa Macovei, care a candidat ca independent în primul tur al alegerilor prezidenţiale.
De asemenea, CC a respins, tot cu unanimitate de voturi, contestaţiile formulate de Raul-Alex Terme, Geanina Stefany Florentina Iova, Costel Petre, Iulia Colici, Diana Gloria Salaoru, Ioan Marcu, Gabriel Meca, Ioan Andrica, Cornel Cernoschi, Eugeniu Dragoş Petria şi Viorel M. Iacobescu, apreciind că acestea sunt inadmisibile.
Hotărârile Plenul CC în cazul celor 12 sesizări sunt definitive şi vor fi comunicate Biroului Electoral Central. Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de CC vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial, arată CC, într-un comunicat de presă.