Cele 12 sesizări au fost înregistrate la Curtea Constituţională începând de luni, după încheierea primului tur al alegerilor prezidenţiale.
Surse oficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că printre cei care au cerut CC să anuleze rezultatele primului tur de scrutin sunt Gheorghe Funar, care a candidat ca independent la alegerile din 2 noiembrie, Diana Fanea, Dragoş Nicolae Şaramet şi Irina Drăgan. Aceştia au reclamat modul în care s-a desfăşurat scrutinul la secţiile de votare din străinătate, neregulile, dar şi scandalurile care au însoţit alegerile prezidenţiale.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, marţi, că legea spune că pot face astfel de contestaţii numai cei care au candidat în alegeri sau partidele care au propus candidaţi, însă vor fi analizate toate sesizările care au ajuns la CC, majoritatea fiind "transmise pe net".