”Autorităţile ruse nu ne-au dat autorizaţia de a ocoli Belarusul. În consecinţă, am fost nevoiţi să anulăm zborul de astăzi între Viena şi Moscova”, a transmis compania într-un comunicat.
Informația a fost confirmată și de ministrul austriac al Transporturilor.
În prezent, toate companiile grupului Lufthansa, compania-mamă a Australian Airlines, evită spaţiul aerian belarus.
Decizia privind interdicția de a mai intra în spațiul aerian al Belarusului a fost luată la nivelul UE, la summitul care a avut loc la începutul săptămânii, la Bruxelles, după deturnarea avionului Ryanair de către regimul de la Minsk în scopul arestării jurnalistului de opoziție Roman Protasevici. De asemenea, Consiliul European a decis și blocarea accesului avioanelor din Belarus în spațiul aerian al UE.
Vineri, președintele Rusiei, Vladimir Putin, se va întâlni, la Soci, cu omologul său din Belarus, Aleksandr Lukașenko, considerat ultimul dictator al Europei.