Vineri, vremea va fi frumoasă, cu cer mai mult senin și temperaturi mai ridicate decât mediile climatologice în cea mai mare parte a țării. Excepție vor face regiunile estice, unde pe parcursul zilei vor fi înnorări temporare iar valorile termice vor fi apropiate de cele normale.
Vântul va avea unele intensificări în Dobrogea, Muntenia și sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 25 de grade. Izolat în zonele joase de relief dimineața va fi ceață.
În regiunile intracarpatice, cer mai mult senin si maxime termice ridicate pentru această dată. Peste 20 de grade chiar şi in depresiunile intramontane, până la 24...25 de grade în vest şi nord-vest, 24 la Timisoara, Arad si Oradea, 25 la Satu Mare si Baia Mare. Vântul va avea unele intensificari in sudul Banatului iar dimineata va fi ceata in zonele joase.
În Moldova, destul de multi nori, soare doar din cand in cand dar fara ploi. Vremea este placuta sub aspect termic, cu maxime in general intre 21 si 23 de grade, ceva mai mici in nordul regiunii, 19 la Suceava si 20 la Botosani.
În Bucureşti, vremea va fi predominant însorită. Vântul va sufla în general moderat cu tendinţa de a slabi treptat în intensitate spre seara. Dimineata, 8...10 grade si la amiaza, 22...23 de grade.
Sâmbătă, vremea va fi predominant frumoasă, iar regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât mediile multianuale în regiunile intracarpatice și apropiate de acestea în rest. La nivelul întregii ţări temperaturile maxime se vor încadra între 16...17 grade pe litoral și 24 de grade la Timisoara si Drobeta.
Cerul va fi variabil spre mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare în sudul Moldovei, in jumătatea estică a Munteniei și în Dobrogea, precum si in sudul Banatului. Dimineața cu totul izolat va fi ceață.
În Bucuresti, vremea va fi frumoasă cu cer mai mult senin, iar valorile termice vor fi apropiate de cele climatologic specifice datei. 9...11 grade dimineata si 21...22 de grade la amiaza.
Duminica, vremea va fi frumoasă si calda pentru această dată în special în regiunile intracarpatice. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 25 de grade, cu cele mai mari valori tot in vest si nord-vest.
Cerul va fi variabil în estul și în sud-estul teritoriului și mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului, pe crestele montane și în Dobrogea și în jumătatea de est a Munteniei. Dimineața, izolat, vor fi condiții de ceață iar in estul Transilvaniei se va produce brumă.
În Bucuresti, vremea se va menține frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Dimineata, 7...9 grade si temperatura maximă, 21...22 de grade.