Creşterea rapidă a populaţiei şi dezvoltarea urbană va face în viitor ca oraşele să devină cu 7,8 grade Celsius mai călduroase decât zonele rurale, informează Live Science.
În prezent, aproximativ 54% din populaţie trăieşte, la nivel mondial, în oraşe, iar până în 2050 populaţie urbană va creşte cu 2,5 miliarde. Fenomene precum încălzirea excesivă a oraşelor vor reprezenta ameninţări pentru sănătatea publică şi economie, scrie descopera.ro.
În cazul continuării poluării excesive, în anul 2100 vremea din Bucureşti va semănă cu cea din Arbil, Irak. Fiind o diferenţă de 7,9 grade Celsius, temperaturile medii vor ajunge la 36,4 grade Celsius faţă de temperaturile medii din prezent de 28,1 grade Celsius. În cazul în care România va reduce moderat emisiile de carbon, temperaturile vor creşte cu 4,2 grade Celsius, fiind asemănătoare cu cele din Izmir, Turcia La nivel global, temperaturile medii vor creşte cu 4,8 grade Celsius, dar din cauza zonei în care sunt amplasate anumite oraşe temperaturile vor deveni mult mai călduroase. Vecină cu România, Bulgaria, va resimţi cea mai mare creştere- 8,4 grade Celsius. Dacă Bulgaria va reduce moderat emisiile de carbon, ţara va resimţi o creştere a temperaturilor de 4,4 grade Celsius.