Deficitul balanţei comerciale a crescut cu 31,6% în primele două luni, comparativ cu perioada similară din 2017, la peste 1,657 miliarde euro, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS).
BNR a explicat în repetate rânduri că explozia deficitului comercial este vinovată de slăbirea leului în faţa principalelor valute.
Deficitul balanţei comerciale a crescut în primele două luni ale anului cu 398 milioane euro faţă de perioada similară din 2017, ajungând la 1,65 miliarde euro, după ce exporturile s-au majorat cu 11,6%, iar importurile cu 13,9%, a anunţat marţi INS.
Exporturile au totalizat 10,88 miliarde euro, iar importurile au însumat 12,53 miliarde euro.
În luna februarie, exporturile FOB au însumat 5,45 miliarde euro, în creştere cu 7,6%, iar importurile CIF 6,33 miliarde euro, în urcare cu 10,7%, rezultând un deficit de 882,5 milioane euro.
În ianuarie-februarie, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de maşini şi echipamente de transport (48,7% la export şi 37,1% la import) şi alte produse manufacturate (32,0% la export şi respectiv 30,7% la import).
Exporturile de maşini şi echipamente de transport au totalizat 5,29 miliarde euro, iar cele de mărfuri manufacturate 1,8 miliarde euro.
Valoarea schimburilor intra-UE28 a fost de 8,36 miliarde euro la expedieri şi de 9,41 miliarde euro la introduceri, reprezentând 76,9% din total exporturi şi 75,1% din total importuri.
Valoarea schimburilor extra-UE28 a fost de 2,51 miliarde euro la exporturi şi de 3,11 miliarde euro la importuri, reprezentând 23,1% din total exporturi şi 24,9% din total importuri.