Aproape trei sferturi dintre români consideră că au o stare de sănătate bună sau foarte bună, în timp ce unul din patru români suferă de o boală cronică.
Dacă ne uităm la persoanele care declară că au o stare de sănătate bună sau foarte bună, vedem că numărul acestora a scăzut cu 2,3% în rândul bărbaţilor și cu 1,5% în rândul femeilor, în comparație cu anul 2014.
Totodată în mediul rural 24,7% persoane suferă de boli cronice, în vreme ce în mediul urban vorbim despre 25,8% persoane cu afecțiuni cronice.
Cele mai frecvente afecțiuni pe care le au românii sunt hipertensiunea, durerile lombare și diabetul zaharat.
În ceea ce-i privește pe copiii care au vârste mai mici de 15 ani, aceștia sunt afectați de boli cronice în proporție de 3,3%. Procentul este în scădere în comparație cu anul 2014, când vorbeam despre un procent de 4,6%.
Totodată, vedem că în România, pacienții au accestat servicii medicale pe durata a 12 luni în medie de 3 ori, la nivel național.
În anul 2020, an pandemic, lucrurile s-au schimbat dramatic. New York Times spunea că există o îngrijorare cu privire la sistemul medical din România, și asta pentru că mai mulți pacienți - printre care și cei bolnavi de cancer sau HIV - nu au avut acces la servicii medicale.
Țara noastră alocă pentru Sănătate 5,3% din PIB, în timp ce media europeană este de 10%.