Toate sunt legate de cultura și tradițiile diferitelor popoare. Unele sunt comune, însă altele ar putea părea cu siguranță ciudate pentru occidentali, scrie Rador.
Filipine – respectul pentru bătrâni este exprimat de salutul numit „Mano”, prin care se ia mâna persoanei salutate şi se duce la frunte.
În Japonia se salută printr-o strângere de mână, însoțită de o plecăciune.
India – indienii se salută prin cuvântul „Namaste”, derivat din Sanskrit-ul „namaḥ” – „a face plecăciune” sau „a-şi anunţa supunerea”, şi „te” – „ţie”. Salutul este însoțit de o plecăciune ușoară, cu palmele împreunate la piept.
Franța – aici nu numai prietenii, dar şi cunoscuții sunt întampinaţi cu un sărut pe obraz.
Noua Zeelandă – Maorii se salută cu un gest numit „Hong”, care înseamnă atingerea nasurilor unul de celălalt. Acesta este urmat de așa-numitul „schimb de suflare de viață”.
Massai care populează teritoriile Kenya și Tanzania se salută scuipându-se reciproc.
Zambia – salutul cel mai frecvent în rândul populației locale este atingerea degetelor care seamănă cu gestul folosit de europeni pentru a pune un pariu.
Arabia Saudită – în țările arabe se exprimă respectul prin atingerea nasului și punerea mâinii pe umărul interlocutorului.