”Orice acțiune care încearcă să oprească campania de vaccinare trebuie sancționată cu fermitate de instituțiile statului. Ieri, în Parlamentul României am văzut senatori și deputați fără mască. Le cer instituțiilor statului să-i amendeze, nu se poate să avem așa ceva în Parlament! Acești parlamentari le cer oamenilor să respecte legislația, dar ei nu o respectă”, a declarat premierul, la Iași.
Șeful Guvernului a făcut apel la membrii USR-PLUS să se dezică de liderii partidului care ar fi girat acțiunile celor de la AUR.
Citește și: ”George Simion îl amenință cu plângerea penală pe liberalul Florin Roman. Care sunt acuzațiile”
”După ce ai legitimat un partid cum este AUR, președintele USR stând pasiv și uitându-se cum liderii unui partid fără mască bruscau un coleg de-al meu... Eu credeam că stăm la masă cu un partid pro-european, care nu susține violența. Din păcate, cred că m-am înșelat.
Dar sunt oameni care sunt convins că gândesc ca noi, pro-european. Aceștia se simt dezamăgiți. Acțiunile din Parlamentul României ale celor de la AUR au fost suținute de conducerea USR. Fac apel la cei care gândesc pro-european să se dezică de comportamentul liderilor de ieri din Parlament”, a mai spus Cîțu.