Şi pentru că suntem în plin sezon al ieşitului la iarbă verde iar grătarul este nelipsit din acest peisaj mioritic, trebuie să luăm aminte câteva strategii utile pentru ca preparatele ce le gătim să fie pe cât de gustoase, pe atât de sănătoase, scrie Mediafax.ro.
Carnea gătită la grătar, considerată în general un preparat sănătos şi preferat din acest motiv în locul celei prăjite în ulei, ar putea fi la fel sau chiar mai puţin sănătoasă decât aceasta, din cauza unor substanţe cancerigene.
Cauza de îngrijorare este constituită de doi compuşi diferiţi care se pot forma în timpul gătitului pe grătar. Temperaturile crescute, flacăra directă şi fumul – elemente specifice grătarului în aer liber, pot da naştere substanţelor cancerigene, deci modul în care gătiţi carnea la grătar contează foarte mult pentru sănătatea voastră.