Înainte de a explica modul în care se realizează preparatul, autorul adresează o mică ironie gospodinelor care au renunţat să mai folosească ingredientele naturale, preferându-le pe cele obţinute industrial. Este vorba despre sosuri de roşii ambalate în conserve, pline conservanţi şi alte ingrediente chimice.
Astfel, el le ironizează pe gospodine scriind că „orăşencele nu prea mai fac bulion, pentru că sunt invadate de paste şi checeapuri, dar cine vrea să ştie ce pune în oală trebuie să cumpere…”.
Ingrediente:
- 20 de kilograme de roşii coapte
- o ceaşcă de sare
Modul de preparare, potrivit autorului, este destul de simplu. Roşiile se taie în bucăţi şi se trec printr-o sită specială, care se mai găseşte şi astăzi prin magazine.
Pulpa obţinută se pune la fiert timp de o oră, până când preparatul capătă aspectul unei paste.
După ce s-a răcit, se toarnă în sticle şi se rânduiesc în cămară.