1. Taie fructul de avocado pe din două, astfel încât sâmburele să rămână întreg într-una dintre cele două părţi.
2. Înfige lama cuţitului în sâmbure cam până la jumătate şi trage uşor înapoi pentru a-l scoate. Nu te grăbi.
3. În funcţie de cât de copt este, dar şi în funcţie de felul în care vrei să-l pregăteşti, pulpa de avocado se poate curăţa în feluri diferite.
Dacă fructul nu este copt complet, este recomandat să tăi fiecare jumătate în mai multe felii (3-4) şi abia apoi să îi cureţi coajă. Ulterior, dacă vrei să îl foloseşti în salată, poţi tăia miezul în felii şi mai subţiri sau în cubuleţe.
Dacă pulpa fructului este deja moale, foarte coaptă, o poţi scoate direct din jumătăţile tăiate cu ajutorul unei linguri. Această metodă este recomandată şi în cazul în care foloseşti avocado pentru a-l face piure sau dressing.
Sursa: gustos.ro