Alergiile reprezintă o componentă a reacției sistemului imunitar, într-o manieră mult mai accentuată și mai agresivă. Sistemul imunitar este sistemul care se preocupă de combaterea agenților patogeni: virusuri, bacterii, paraziți sau alte componente. Sistemul imunitar, care se ocupă de apărarea organismului uman va reacționa prin măsuri specifice la orice stimul care este identificat că fiind un agresor. Însă această reacție poate să aibă loc uneori la stimuli care nu sunt în mod uzual catalogați că fiind agenți dăunători.
Alergiile de primăvară sunt cel mai întâlnite alergii și care afectează ochii, căile respiratorii (în principal căile aeriene superioare și primul segment al cailor respiratorii: fose nazale, sinusuri, faringe, laringe) – rinită alergică, la nivel tegumentar – cele mai rare ca frecvența, reacții respiratorii.
FRECVENȚA ALERGIEI DE PRIMĂVARĂ - CEA MAI PERICULOASĂ LUNĂ DIN AN
Există o frecvența chiar împărțită pe luni a alergiei de primăvară: martie (este cea mai mare frecvența a alergiilor la polenul de flori, adică este perioada în care înfloresc aproape toate florile, de la ghiocei la flori de câmp: mușețel, floarea-soarelui etc., florile de seră (florile ocazionale): trandafir, crin. Dacă ar fi împărțită pe arbori: salcia, alun, arin. În următoarea lună, adică în aprilie apar alergiile cu frecvența ridicată la stejar, mesteacăn. Iar în luna mai, odată ce încep să se dezvolte tot ce înseamnă porumb, grâu, secară etc., acești germeni pot parcurge pe calea aerului distanțe mari și astfel există posibilitatea de expunere la aceste semințe și la acești germeni ai grâului și porumbului care vor putea provoca reacții alergice de mai și merg până la reacțiile de vară (iunie, iulie).
Persoanele care se știu că suferă de alergii trebuie să fie atente la expunerea la polen când ies din casă, să folosească aspiratoare care atrag mai bine iritanții obișnuiți și să închidă ferestrele când nivelul de polen din aer este ridicat, aerisind cu ajutorul aparatului de aer condiționat.
Când nivelul de polen este ridicat, e indicat ca persoanele afectate de alergii de primăvară să nu iasă sau, dacă este neapărată nevoie, să își pună mască de protecție și ochelari de soare. Așa-numitele remedii naturale sau din plante pot fi dăunătoare dacă nu sunt folosite corect, așa că e important ca mai întâi să se ceară sfatul medicului înainte de a fi încercate.
Tratamentul preventiv pentru ușoare reacții de sensibilitate este ca în sezonul de primăvară să fie administrate vitamine pentru a scurta și ușura perioada de astenie de primăvară.
Cum scapi mai ușor de efectele alergiilor de primăvară - 9 reguli esențiale
Investește într-un aspirator eficient
Folosește un aspirator cu tehnologie de filtrare pentru a elimina polenul și alți iritanți de interior și pentru a reduce riscul de a-i inspira.
Nu deschide fereasta, ci aerul condiționat
Dacă știi că suferi de alergii de primăvară, atunci când nivelul de polen este ridicat, închide ferestrele și pornește aerul condiționat. De asemenea, schimbă regulat filtrele de aer și filtrele gurilor de aerisire ale locuinței.
Spală-ți mai des hainele de exterior
În timpul sezonului de alergii, spală-ți mai des hainele cu care ieși din casă și fă duș imediat ce te întorci acasă, deoarece polenul poate rămâne pe păr, pe haine sau pe corp. De fiecare dată când intri în locuință, aduci cu tine polen și alte particule mici. După ce ai petrecut timp afară, fie că ai mers pe stradă sau ai fost în natură, hainele tale, pantofii, părul și pielea sunt acoperite cu mici particule.
Așadar, când ajungi acasă, e indicat să-ți scoți repede hainele și să le pui în coșul de rufe și să faci un duș pentru a îndepărta orice urmă de alergeni, polen ori praf. Lasă-ți pantofii la ușă sau pune-i într-un pantofar, pentru că și aceștia pot fi o sursă de particule care îți agravează alergia.
Ia antihistaminice
Dacă te confrunți cu aceste alergii de primăvară, ia medicamente antihistaminice cu două ore înainte de a petrece o periodă mai îndelungată afară. Acestea se pot lua de la farmacie fără rețetă sau medicul îți poate prescrie unele cu rețetă.
Poartă o mască de protecție și ochelari de soare
Încearcă să nu ieși chiar în mijlocul zilei, atunci când se înregistrează cel mai ridicat nivel de polen, dar, dacă nu este posibil, poartă mască de protecție de la farmacie și ochelari de soare. Masca împiedică alergenii să pătrundă în căile respiratorii atunci când nu poți evita anumiți factori care îți declanșează alergia, cum ar fi atunci când faci treabă prin curte sau dai cu aspiratorul prin casă. O mască medicală poate bloca aproape 95% dintre particulele mici, cum ar fi polenul și alți alergeni.
Folosește o soluție salină pentru căile nazale
Când vii de afară, clătește căile nazale cu o soluție salină, pentru a reduce congestia nazală, a îndepărta eventualii alergeni și a ușura respirația.
Mănâncă sănătos
Unele studii la care au luat parte copii au arătat că aceia care au mâncat multe legume proaspete, fructe și nuci (în special struguri, mere, portocale și roșii) au avut mai puține simptome ale alergiei. Chiar dacă oamenii de știință încă încearcă să afle care este legătura dintre alimentația sănătoasă și alergii, nu există nicio îndoială că o dietă sănătoasă este benefică pentru întregul corp. Încearcă să mănânci o legumă proaspătă la fiecare masă a zilei și măcar un fruct proaspăt pe zi.
Bea mai multe lichide
Dacă simți că ai nasul înfundat sau că secrețiile ți se scurg în sens invers, spre gât, din cauza alergiilor, bea mai multă apă simplă sau cu lămâie. Lichidele pe care le bei din belșug pot subția mucusul din căile nazale și îți pot calma simptomele. În plus, poți consuma și lichide calde, cum ar fi ceaiurile de plante neîndulcite, supele și ciorbele, pentru că mai au un beneficiu: aburul.
Evită fumul de țigară
Fumul de țigară îți poate agrava simptomele dacă ai alergii de primăvară: nas înfundat, mâncărimi nazale, secreții nazale, ochii care îți lăcrimează des. Alege să mergi în locuri unde nu se fumează, iar dacă ai acasă invitați care fumează, roagă-i să fumeze în balcon sau în curte. Evită și alte surse de fum care îți pot agrava simptomele, în aceeași măsură în care fumul de țigară le agravează, cum ar fi spray-urile cu aerosoli și fumul produs de arderea lemnelor - cum ar fi în sobă sau în șemineu.
SEMNE ȘI SIMPTOME ALE ALERGIILOR DE PRIMĂVARĂ
La nivel ocular, reacțiile alergice pot să debuteze ca o simplă roșeața dar care poate să evolueze rapid spre o conjuctivita sau edematiere a pleoapelor. La nivelul cailor respiratorii, se va observa un strănut repetat ce nu mai poate fi controlat sau care se succede de multe ori într-un interval de timp scăzut. Aceasta poate fi însoțită de tuse puternică (seacă) că urmare a reacțiilor histaminelor pe căile respiratorii sau de rinoree adică scurgeri nazale nepurulente (fără mucozitati) ci un aspect lichidian transparent. La nivelul tegumentar va arată precum o urticarie, un eritem la nivel tegumentar, o roșeața cu senzație foarte mare de mâncărime.
Atenție: Trebuie diferențiată o reacție de rinoalergie sau de rinoconjunctivita cu o reacție asmatică. Astmul este o patologie provocată prin congestia bronhiilor sau a arborelui bronșic dar, care, deși are un mecanism asemănător cu cel al rinoalergiilor, trebuie diferențiat de acesta.
Testele ce doresc identificarea alergenului trebuie să realizeze în primul rând la ce se produce reacția de alergie dar și dacă există o alergie propriu-zisă, adică persoana care este expusă la acel agent patogen.
Atenție: Reacțiile ca urmare a unui alergen. Se poate ajunge până la o reacție foarte puternică, adică poate duce la șoc anafilactic, edem epiglotic și care ulterior se poate solda cu deces. Aceasta înseamnă în termeni mai clari că reacția sistemului imunitar este una atât de puternică încât va putea provoca un blocaj general cauzat de sistemul imunitar și la ceea ce se numește în termeni britanici MSF (Multi-system-failure), adică infuncționalitatea mai multor organe și viscere care nu vor mai putea reacționa adecvat acestor agenți patogeni. Edemul epiglotic înseamnă în termeni mai clari, edemantierea (adică umflarea) epiglotei (cartilaj ce blochează cele două cai alternativ : laringe-calea respiratorie, esofag – calea alimentară pentru a permite digestia și respirația după un traiect comun : faringele).
Acest tip de reacții de șoc anafialctic sau de edem epiglotic reprezintă o urgență medicală și va impune tratament de prim ajutor realizat de către cadre medicale.
TRATAMENT PENTRU ALERGIILE DE PRIMĂVARĂ
Tratamentul trebuie să fie diferențiat în funcție de acutizarea reacției și de alergenul la care se face referire. În primul rând trebuie în mod evident, evitat alergenul pe viitor, pe cât este posibilă această.
În cazul astmului, tratamentul este specific și trebuie administrat doar la recomandarea și în dozajul prescris de medical specialist de pneumologie. Iar în cazurile de urgență, precum edemul glotic sau șocul anafilactic, este preferabil ca măsurile de urgență să fie administrate doar de către medic specialist urgentist, însă în caz de urgență majoră un set de prime măsuri de prim ajutor pot fi efectuate și de către persoane cu instruire în acest sens (cursuri de prim-ajutor).
Însă tratamentul pentru o reacție mai slabă, poate fi realizat și prin o serie de măsuri ce trebuie prescrise doar de către medicul specialist, adică o serie de medicamente de bronhodilatatori.
Surse: doc.ro, sfatulmedicului.ro