Dacă până acum, societatea generalilor Florian Coldea și Dumitru Cocoru se ocupa cu activități de inginerie și consultanță tehnică, recent firma lor a primit aprobarea să poată desfășura activități didactice de tot felul. Printre ele se numără cursuri terapeutice, limbi străine, IT sau religie.
Ba mai mult, firma celor doi foști generali ai SRI mai are ca domenii de activitate organizarea unor cursuri de pregătire a salvamarilor și a salvamontiștilor, instruirea în metode de supraviețuire, instruirea în oratorie sau instruirea în citirea rapidă sau inversă. Societatea a fost deschisă în 2020 și la un an după a ajuns la un profit net de 4,3 milioane de euro.
Însă asta nu este tot. Florian Coldea și Dumitru Cocoru mai dețin o altă companie de imobiliare. După doar trei luni de activitate, aceasta a înregistrat un profit de peste 580.000 de lei. Ulterior s-au extins și activează și în domeniul serviciilor financiare, precum: asigurări și fonduri de pensii, consiliere pentru investiții și intermedieri credite bancare pentru persoane juridice.
În același timp, Virgil Ardelean, poreclit Vulpea, prosperă și el în afaceri. Fostul șef al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă este asociat cu fiul său, Alin, iar împreună fac profituri uriașe. Firma lor are deja 12 ani de activitate, se ocupă cu investigații și merge ca pe roate. Drept dovadă, în 2021 au înregistrat venituri de 3,6 milioane lei net.
Dar nici ei nu s-au oprit aici. Din august 2022 Virgil Ardelean și fiul său se ocupă și cu închirieri sau leasing de mașini, autovehicule rutiere ușoare sau alte echipamente. Iar prin această societate, ”Vulpea” mai operează o firmă care are ca obiect de activitate dezvoltarea imobiliară.
Pe lângă Virgil Ardelean, Dumitru Cocoru și Florian Coldea mai sunt și alți șefi din servicii care au firme bănoase după pensionare. Dumitru Dumbravă, Viorel Adrian Stan sau Elena Istode au și ei societăți care anual fac profituri masive.