Cum să slăbești repede și sănătos
Contrar zvonurilor, numărarea caloriilor și evitarea carbohidratilor nu sunt intotdeauna pașii de urmat atunci când vine vorba de pierderea în greutate. Există o mulțime de alte modalități sănătoase și durabile de a ajuta la reducerea greutății. În plus, potrivit experților, pierderea în greutate nu este, de fapt, aceeași cu pierderea de grăsime.
Iată cum poți pierde în greutate repede și sănătos.
Ce este cura cu pepene verde și cum se ține. Beneficii, precauții și contraindicații
Beți două pahare de apă înainte de fiecare masă
Nutriționistul Lauren Slayton a declarat, conform Harpers Bazaar, că înainte de masă trebuie să bei două pahare cu apă. Astfel, vei avea senzația de plin și vei mânca mai puțin. Însă, nu este recomandată apa carbogazoasă, deoarece va produce balonare.
Dormiți cel puțin opt ore pe noapte
"Când dormi șapte ore și jumătate până la opt ore de somn, corpul este mai pregătit pentru a diminua hormonii stresului, iar metabolismul se îmbunătățește", conform sursei precizate.
De asemenea, un supliment de vitamina D3 zilnic vă poate ajuta să dormiți mai bine și, prin urmare, ajută la îmbunătățirea și pierderea în greutate. O teorie este că, atunci când vitamina D3 este scăzută, hormonii foamei cresc. Însă, atunci când aveți un aport necesar de vitamina D3, melatonina, hormonul somnului funcționează mai eficient.
În sezonul cald cel mai bine și recomnadat este să asimilați Vitamina D3 prin expunerea la soare.
Luați cina mai devreme
Nutriționiștii ne sfătuiesc să luăm cina cu cel puțin două ore înainte de culcare pentru a oferi corpului timp optim pentru a digera, ceea ce duce în cele din urmă la un somn mai bun.
"După doar o noapte lipsită de somn, metabolismul se poate schimba atât de mult încât simte nevoia de mai mulți carbohidrați procesați, ceea ce poate duce la supraalimentare", spune David Ludwig, medic primar și profesor de nutriție la Harvard School of Public Health, conform aceleeași surse.
Evitați alimentele procesate
Evitați alimentele procesate, cum ar fi chipsurile, biscuiții, mezelurile și bomboanele, inclusiv conservele și băuturile energizante, care pot conține sodiu și zahăr. Iar în loc de pâinea albă, optează pentru pâinea din cereale integrale.
Faceți mișcare
Fie că faceți sport sau doar mișcare zilnică vă va ajuta la arderea de calorii. Cu cât efortul este mai intesn cu atât veți arde mai rapid și mai multe calorii. Așadar, sportul este una dintre cele mai sănătoase și recomandate alegeri pentru pierderea în greutate.
Dacă nu aveți timp pentru activitățile sportive sau pentru mișcare, puteți să stați în poziția planșă timp de un minut în fiecare zi. Poziția planșă constă în așezarea pe antebrațe, cu picioarele întinse, orizontal pe sol. Acest exercițiu va tonifia musculatura întregului corp.
Cele 3 mari greșeli care împiedică procesul de slăbire
Renunțați la alcool
Specialiștii susțin că alcoolul nu numai că vă poate afecta somnul, ceea ce poate afecta metabolismul și declanșa pofta de mâncare dar, de asemenea, duce și la creșterea retenției de lichide.
Creșteți aportul de proteine și fibre
Proteinele și fibrele ajută atât pentru a stabiliza nivelul zahărului din sânge, cât și pentru că acestea sunt mai greu de digerat și te vor menține sătul pentru mai mult timp. În plus, nu vei simți nevoia de a ciuguli și altceva între mese.
Luați în considerare postul intermitent
Studiile au arătat că postul intermitent sau renunțarea la anumite mese de peste zi poate avea beneficii extraordinare pentru sănătate. Ideal este să renunțați la masa de seară și să nu mâncați nimic până a doua zi. Acest lucru este benefic pentru sănătate, pe lângă faptul că ajută la slăbit.