Oamenii consumă constant şi în cantităţi mari băuturi carbogazoase, prăjituri, bomboane şi ciocolată, dar şi alimente procesate, care conţin de asemenea zahăr.
Dacă aceste produse constituie o excepţie de la regulă, nu sunteţi în pericol, dar dacă zahărul este un ingredient indispensabil pentru dumneavoastră, ar trebui să regândiţi dieta, scrie jurnalul.ro.
Evident, şi fructele sunt bogate în glucide, dar nu trebuie excluse din meniu. Zahărul adăugat este diferit de cel natural, are un impact negativ asupra florei intestinale, creşte nivelul zahărului din sânge şi duce la acumularea ţesutului adipos în zona taliei şi a şoldurilor.
Potrivit healthyfoodhouse.com, o persoană este dependentă de zahăr atunci când:
Se auto-recompensează cu zahăr (deserturi, alimente dulci)
Mănâncă în funcţie de pofte, nu de foame
Continuă să consume anumite alimente, chiar dacă se simte rău după aceea
Specialiştii în nutriţie au demonstrat că, în general, cu cât se consumă mai mult zahăr, cu atât organismul cere mai mult. Renunţarea la acest obicei are numai efecte benefice: veţi arăta mai bine, vă veţi simţi mai bine şi veţi avea de două ori mai multă energie.
Încheierea acestui cerc vicios este destul de dificilă, dar dacă veţi urma acest plan alimentar de numai trei zile veţi putea reuşi să renunţaţi definitiv la zahăr.