Iată o reţetă de sirop de zmeură, pe care o îl poţi prepara acasă, o băutură aromată, parfumată şi care te va răcori imediat!
INGREDIENTE:
1 kilogram de zmeură
250 ml apă
1 kilogram de zahăr tos
o linguriţă de sare de lămâie.
Sarea de lămâie este folosită la siropul de zmeură deoarece aceasta nu permite zaharisirea în timp a siropului.
MODUL DE PREPARARE
Se spală zmeura şi se curăţă de frunze şi codiţe, apoi se pune la fiert cu apa şi zahărul tos. În cele 20 de minute în care se lăsa compoziţia la fiert, se ia periodic spuma. Sarea de lămâie se adaugă spre sfârşitul fierberii. Când siropul de zmeură este încă fierbinte, aceasta se strecoară. După răcire, siropul de zmeură se păstrează într-un loc răcoros şi întunecos.