Un medic britanic a mărturisit, pentru The Independent, că frica de a se îmbolnăvi în urma utilizării toaletelor publice este una dintre temerile cele mai comune în legătură cu care primeşte întrebări de la pacienţii săi.
Oamenii întreabă, în special, despre riscul de infectare cu boli ale organelor genitale, cum ar fi gonoreea, sifilisul sau chlamydia (clamidia).
Totuşi, medicul susţine că este foarte puţin probabil ca acest lucru să se întâmple.
„Pentru a contracta aceste boli, germenii trebuie să ajungă direct de pe scaunul de toaletă în tractul genital al persoanei sau să ajungă în organism printr-o rană deschisă de pe picioare sau fese. Exsită un risc mai mare ca un om să fie lovit de fulger în timp ce călăreşte un porc zburător decât să ia o boală cu transmitere sexuală în urma folosirii scaunului unei toalete publice”, a explicat medicul.
Potrivit specialiştilor, singurele bacterii pe care le poate lua cineva de pe scaunul de toaletă sunt E-coli sau salmonela. De asemenea, se pare că mai mulţi germeni se găsesc pe podeaua din toaletele publice decât pe scaunul de toaletă.
Medicii susţin că, pentru evitarea infecţiilor cauzate de utilizarea toaletelor publice, este nevoie ca persoana să respecte trei reguli simple:
- spală-te pe mâini cu simţ de răspundere după ce ai folosit toaleta
- ia cu tine peste tot un gel antibacterial, pentru o protecţie suplimentară
- acoperă colacul vasului de toaletă cu hârtie igienică şi foloseşte şerveţele umede înainte de a te aşeza.
Sursă: descopera.ro