In primul rand, trebuie sa stii ca usturoiul se pastreaza foarte bine cu ceapa, asa ca este indicat sa faci doar aceasta asociere daca vrei ca acesta sa reziste pe toata durata sezonului rece.
Mai mult, daca l-ai recoltat din propria gradina, usturoiul trebuie lasat intai la uscat in lumina soarelui pentru cateva ore, iar apoi intr-un loc intunecat, dar in acelasi timp ofera si o ventilare buna. Nu de alta, dar acesta trebuie sa fie uscat perfect inainte de depozitare.
In cazul in care exista capatani de usturoi deteriorat sau chiar putrezit, este indicat sa il arunci sau sa folosesti ce poti cat mai repede. Evita asocierea acestora cu capatanile sanatoase, pentru ca este posibil sa le strici si pe celelalte.
Cu ce poți înlocui uleiul pentru gătit. Ce foloseau pe vremuri gospodinele
Ideal, este sa pastrezi usturoiul in cutii de lemna sua de carton, pentru ca acestea permit aerului ca circule si nu influenteaza gustul acestuia. Ar fi bine sa nu depozitezi usturoiul in lazi sau recipiente de plastic, deoarece acestea nu permit circularea aerului si pot influenta gustul, scrie cumsa.ro
In cazul in care vrei sa il tii in frigider, afla ca acolo nu poate sta pentru mai mult de 2-3 luni. De asemenea, ar fi indicat sa il tii invelit in folie alimentara de aluminiu, pentru a putea sa ii mentii umiditatea.
De asemenea, usturoiul curățat, mai poate fi ținut într-un borcan cu capac și apoi pus la frigider.
Atunci când depozitezi usturoiul, încearcă să separi căpățânile pentru a preveni răspândirea mucegaiului sau putrezirii. Acest lucru permite, de asemenea, o mai bună circulație a aerului în jurul fiecărei căpățâni, menținându-le proaspete mai mult timp
Pentru a te asigura că usturoiul rămâne în stare proaspătă, este important să îl verifici periodic. Odată la câteva săptămâni, examinează căpățânile de usturoi pentru a detecta semne de putrezire sau deteriorare și elimină imediat orice bucăți afectate.