Mai concret, peste 34% dintre femeile trecute de 30 de ani sunt dispuse să facă sex de la prima întâlnire, spre deosebire de cele cu vârsta cuprinsă între 20 şi 23 de ani, dintre care doar 14% ar ceda din prima.
În schimb, cele care au reuşit să îşi ţină dorinţele în frâu la prima întâlnire vor avea mai mult ca sigur parte de amor la a doua (42%).
Pe de altă parte, la 20 de ani, femeile încă sunt reţinute din cauza inhibiţiilor, lipsei de experienţă, dar şi a faptului că tind să pună accentul pe romantism, care prelungeşte perioada de tatonare.
Chiar dacă femeile peste 30 de ani sunt mai deschise la relaţii pasagere, în plan sentimental, sunt mai vulnerabile.