Cel mai bun mod pentru a păstra alimentele cât mai mult timp este să le băgați la congelator, dar chiar și așa, după o perioadă, își pierd din acel gust proaspăt și preiau din gustul frigiderului. Când vine vorba de pește, iată un truc care te poate scăpa de această problemă.
Cum poți face ca gustul peștelui să rămână proaspăt, chiar dacă l-ai scos din congelator
Gospodinele ajung să pună la înghețat aproape orice, de la carne, legume, salamuri, brânzeturi sau pește, pentru a evita stricarea acestora și a putea fi consumate mai târziu. În momentul în care dezgheți carnea, nu observăm o schimbare radicală a acesteia, însă în momentul în care pregătim un pește înghețat ne putem da seama că acesta a preluat gustul frigiderul și nu mai este ca atunci când îl gătim abia adus acasă.
Cele mai multe gospodine iau peștele din congelator și îl pun pe o farfurie pentru a se dezgheța la temperatura camerei, însă acest lucru nu face decât să piardă din aroma lui. Este ideal ca înainte să ajungă la o temperatură atât de ridicată să îl puneți în frigider pe farfurie, pentru ca gheața de pe el să nu se topească instant și să intre în pește. Așezați peștele în secțiunea cea mai puțin rece a frigiderului pe un suport, sub care puneți un recipient pentru a colecta apa din urma dezghețării.
În momentul în care toată apa se scurge, evitați ca acesta să stea ore întregi în aceeași apă a frigiderului și să capete un gust neplăcut.
Laptele, trucul care te poate ajuta ca peștele tău să fie ca proaspăt
Un alt truc pe care puteți să îl faceți pentru ca aroma și textura peștelui să nu se piardă este să îl puneți într-un vas cu lapte timp de o oră înainte să îl gătiți. După ce ați făcut acest lucru trebuie doar să scoateți peștele din lapte și să îl pregătiți exact așa cum doriți.
Uscați peștele cu un prosop de hârtie, apoi condimentați după plac și adăugați pe deasupra suc de lămâie pentru a-l face mai fraged. Acest truc cu laptele funcționează nu doar pentru pește, ci și pentru carnea roșie, cea de vită, de porc sau de pui. Laptele ajută la frăgezirea cărnii și nu o lasă să să își schimbe textura după ce aceasta s-a dezghețat. Tot laptele nu permite ca apa înghețată să rămână în interior, iar mâncarea voastră să aibă gust de frigider. Acum știți exact cum puteți prepara o cină proaspătă, chiar dacă ați scos carnea din congelator, iar gustul va fi ca și cum ați făcut cumpărăturile în aceeași zi. Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi mai multe sfaturi și trucuri despre un stil de viață sănătos și echilibrat, împreună cu idei creative și inspiraționale pentru a face fiecare zi specială.