Ei bine, această plantă, numită Portulacaria Afra (Elephant Food, Porkbush and Spekboom în limba Afrikaans), are capacitatea de a procesa cantități imense de dioxid de carbon, prin fotosinteză, mult mai eficient decât pădurile amazoniene.
Până de curând, pădurea amazoniană era considerată cel mai bun filtru pentru CO2 și filtra aproximativ jumătate din gazele de seră generate de factorii poluanți de pe mapamond, însă se pare că această plantă reușește să filtreze aceeași cantitate de aer.
Arma împotriva încălzirii globale ar putea fi o plantă
Portulacaria Afra crește în zonele aride din Africa de Sud și a devenit faimoasă datorită frumuseții sale fiind folosită pentru decorațiile interioare. Dar în aceeași măsură floarea este folosită și în preparatele culinare, precum și în scopuri medicinale. De asemenea, planta poate crește fără probleme în medii diverse.
Pentru a-ți face o idee asupra felului în care arată, gândește-te la o plantă uzuală, lucioasă, cărnoasă și suculentă. Însă, pe lângă aceste calități aceasta mai are și uimitoarea capacitate de a filtra aerul pe care-l respirăm. Datorită acestei calități, cercetătorii spun că planta este mult mai bună pentru planetă decât pentru decor sau mâncare.
Încălzirea globală este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă planeta dar și noi în momentul de față. În acest sen, planta Portulacaria Afra sau iarba porcului, după cum este cunoscută pe meleaguri mioritice, care poate absorbi o cantitate de dioxid de carbon mai mare decât orice altă plantă sau copac, poate fi scăparea noastră.