Acum, analiza imagistică a creierului a demonstrat că abuzul de alcool, pe termen lung, poate schimba structura creierului: scade numărul de celule gri din zonele responsabile de învăţare, memorie, luare a deciziilor şi comportamentul social, şi distruge fibrele albe, care realizează conexiunea dintre cele două emisfere cerebrale.
”Pe măsură ce îmbătrânim, volumul substanţei cenuşii scade, la fel ca volumul substanţei albe. Dar la alcoolici, aceste zone se tulbură mai devreme şi mai rapid. Acest fenomen se aseamănă cu accelerarea procesului de îmbătrânire”, afirmă Edith Sullivan, profesor de psihiatrie şi ştiinţe comportamentale la Universitatea Stanford, care a studiat mai mulţi ani efectele alcolului, potrivit descopera.ro.
Abuzul de alcool pe termen lung, de asemenea, schimbă modul în care creierul reglementează emoţiile şi anxietatea şi perturbă sistemele de somn, generând astfel efecte distructive asupra organismului.
Membrii Institutului Naţional de Abuz de Alcool şi Alcoolism din SUA afirmă că probabilitatea de a avea probleme grave de sănătate creşte la bărbaţii care consumă mai mult de 14 pahare pe săptămână sau 4 într-o zi. Iar femeile care sunt mai susceptibile de a avea probleme grave de sănătate sunt cele care consumă mai mult de 7 bauturi alcoolice într-o săptămână sau 3 într-o zi.