Românii au fost arestați în iunie 2022 după ce au fost reperați de camerele specializate în recunoașterea automată a plăcuțelor de înmatriculare ale poliției din Willebroek, regiunea Flandra din Belgia. Hoții foloseau o dubă care a fost identificată la o spargere la o companie din Willebroek, unde au fost tăiate cablurile de cupru ale panourilor solare. La început, cei patru au fugit, dar polițiștii au reușit să-i aresteze, scrie Știri Diaspora.
Ulterior, polițiștii și parchetul au concluzionat că banda de hoți a acțional la alte trei spargeri similare. În Zwijndrecht, în cantoanele de est și la Solar Park din Lommel, printre altele. Acesta este unul dintre cele mai mari parcuri cu panouri solare din Benelux.
Parte civilă mai este și Eneco care a cerut despăgubiri de 162.000 de euro.
Parchetul din Belgia a cerut împotriva celor patru români pedepse cu închisoarea de la 12 la 30 de luni cu posibilă prelungire. O pedeapsă căreia nu se opun avocații celor patru.
În domeniul civil, pledoariile au durat ceva mai mult.
După deliberarea judecătorului Mechelen, românii trebuie să plătească celor două companii de parcuri solare un total de 563.870,52 euro. De asemenea, românii au fost condamnați la câte 18 luni de închisoare.