Cel mai mare motiv de îngrijorare pentru români îl reprezintă inflația, potrivit unui sondaj Avangarde, notează G4Media.ro. Jumătate dintre cei intervievați au spus că, în această perioadă, principalul motiv de îngrijorare este inflația - 50%. La mare distanță sunt alte temeri enumerate de români: criza energetică provocată de Rusia după invadarea Ucrainei - 17%, criza alimentară - 15% și creșterea ratelor la bănci, printre ultimele - 10%.
De asemenea, 68% dintre cei intervievați spun că au investit sau vor investi în reducerea consumului de electricitate în general printr-o aparatură mai performantă, becuri led, mai puține lumini aprinse în gospodărie etc și doar 15% susțin că nu o vor face.
Iar 36% dintre cei care folosesc încălzirea pe gaze spun că iau în calcul investiția în sisteme alternative de încălzire de teama creșterii facturilor la gaz, 29% nu iau în calcul această variantă. iar 25% nu pot aprecia, potrivit G4Media.ro.
TEMERILE ROMÂNILOR PENTRU PERIOADA URMĂTOARE
50% sunt îngrijorați de creșterea prețurilor
17% se tem de criza energetică provocată de Rusia
15% își fac griji din cauza crizei alimentare
10% sunt speriați de creșterea ratelor la bănci
Sursa: Sondaj Avangarde
LA CE SE AȘTEAPTĂ ROMÂNII ÎN PERIOADA URMĂTOARE
73% sunt de părere că urmează o criză economică majoră
42% spun că Europa va găsi soluții pentru criza energetică
38% cred că Federația Rusă va sista complet furnizarea de gaze
32% se așteaptă ca prețurile proprietăților să crească
Sursa: Sondaj Avangarde
În același timp, 67% dintre cei intervievați au spus că au redus consumul ca urmare a inflației, 20% nu l-au micșorat. Cei mai mulți români spun că au tăiat de la alimente - 21%, de la alte bunuri necesare în gospodărie -18%, iar alți iau spus că au renunțat să mai cumpere îmbrăcăminte - 14%.
LA CE RENUNȚĂ ROMÂNII ÎN PERIOADĂ DE CRIZĂ
21% fac economie la alimente
18% au renunțat la bunurile necesare locuinței
14% nu mai cumpără îmbrăcăminte
Sursa: Sondaj Avangarde
Potrivit sondajului, 33% dintre români nu pun deloc bani deoparte iar alți 30% spun că pun mai puțini bani deoparte decât anul trecut. Iar 13% spun că economisesc la fel ca anul trecut și doar 7% spun că pun chiar mai mulți bani deoparte comparativ cu anul precedent.
Sondajul Avangarde a fost realizat în perioada 24 – 30 august, pe un eșantion 880 de subiecți, intervievați prin metoda CATI (interviuri telefonice), potrivit G4Media.ro.