Totul a început după ce iubita tânărului a câștigat câteva zeci de mii de euro la loterie, în Anglia. Banii erau puși într-un cont deschis pe numele copilului femeii, pe care îl are dintr-o relație anterioară.
La un moment dat, femeia și-a lăsat telefonul nesupravegheat, iar bărbatul a reușit să sustragă din contul iubitei sale peste 30.000 euro.
Când femeia și-a dat seama, a sunat disperată la poliție, iar aceștia au descoperit că hoțul e chiar tânărul în care femeia avea încredere deplină.
Individul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie cercetat pentru acces ilegal la un sistem informatic.