Dan Negru a reacționat într-un mod inedit atunci când a aflat că ar fi decedat, chiar de pe internet.
"Norocul meu e ca mama n-are net ca sa o sperie fake news-ul de mai jos. Sunt bine, n-am mai fost la Botoșani de vreo trei ani. Unul din primele Fake-News din istoria media a apărut in 1903 când ziarul Clarksburg Daily Telegram a publicat intenţionat o ştire falsă pentru a demonstra că ziarul rival, Clarksburg Daily News, îi fură ştirile. Informaţia era despre împuşcarea unui afacerist pe nume "Mejk Swenekafew" şi a doua zi a fost publicată şi de celălat ziar.
Numele ales pentru personajul fictiv ar fi trebuit să le dea de gândit ziariştilor care furau știri : Swenekafew se citeşte invers "we-fake-news" (noi falsificăm ştiri). A doua zi au fost nevoiți sa recunoască public că furau stiri de la ceilalti și in anul următor au intrat in faliment. A fost unul din primele Fake News din istoria media", a fost mesajul scris de el pe rețelele de socializare, conform click.ro.