În perioada 4-8 iulie a acestui an, românul a oprit la mai multe benzinării din Hexagon, unde și-a făcut plinul. A plătit în total 3859 de euro, însă cu carduri bancare false.
Nu a durat mult, însă, până când bărbatul, pe numele său Alexandru, a fost recunoscut de un agent de pază de la una dintre benzinării și arestat de jandarmi.
În duba compatriotului nostru care a băgat spaima în benzinării, forțele de ordine au descoperit mai multe bidoane cu benzină și cardurile emise de trei firme de transport, care au depus plângere împotriva bărbatului.
Alexandru a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendare, o amendă de 4.000 de euro și o interdicție de deplasare în Oise timp de 5 ani, zonă în care au fost făcute unele dintre aceste achiziții frauduloase.
"De fiecare dată, telefonul lui era la fața locului și îl vedem în imagini folosind pompa pentru vehicule grele de marfă, c pentru a-și umple rezervoarele. Pentru a efectua operațiunile, Alexandru a folosit o dubă și a folosit terminalele de camioane, deoarece nu există o sumă maximă. A venit în Franța să facă escrocherii, atât", a spus procurorul de caz, citat de tomsguide.fr.
Darknet este un tip de rețea suprapusă ce face parte din rețeaua globală de internet, un fel de rai al infractorilor cibernetici, iar accesul la aceasta se poate face relativ ușor. Cu toate acestea, autoritățile monitorizează atent activitatea din „subsolul” internetului.