Mircea Sorin Niculae, vărul lui Marian Vanghelie, a dat o declaraţie completă în faţa procurorilor DNA în dosarul primarului suspendat al sectorului 5.
În declaraţia sa, obţinută exclusiv de MEDIAFAX, Mircea Sorin Niculae le-a povestit în detaliu procurorilor DNA modalitatea în care edilul a dobândit după 2003 magazinul Bucureşti din Capitală. Potrivit declaraţiei, în afacere ar fi fost implicaţi şi fostul şef al AVAS Ovidiu Muşetescu şi fosta şefă a AVAS Bucureşti precum şi omul de afaceri Iulian Lupeanu.
"În luna iulie-august 2003, nu îmi amintesc data exactă, m-a chemat Vanghelie Marian-Daniel şi mi-a zis că el doreşte să cumpere pachetul majoritar de la A.P.A.P.S (actual A.V.A.S) al societăţii SC Bucureşti SA, acţiuni pe care mi-a zis că vrea să le cumpere pe numele meu.
Eu l-am întrebat cum o să procedăm, întrucât nu aveam cunoştinţele necesare pentru achiziţia vreunei societăţi de la AVAS, iar el mi-a spus să stau liniştit, că este totul rezolvat, că a vorbit cu Muşetescu Ovidiu, care era la acea vreme director AVAS, şi cu directoarea AVAS Bucureşti cu care, de fapt, a ţinut legătura cu privire la achiziţia societăţii Bucureşti SA. Mi-a zis că eu trebuie doar să particip la licitaţie şi să cumpăr acţiunile respective", spune Niculae.
El mai precizează toţi banii pe care i-a virat din conturile sale pentru achiziţia SC Bucureşti i-a avut de la Vanghelie şi de la Iulian Lupeanu. "Vanghelie Marian mi-a dat o geantă diplomat ce conţinea dolari şi euro, echivalentul la acea dată a 32.000.000.000 ROL. Două plăţi pe care le-am efetuat către AVAS din contul Băncii Ion Ţiriac au avut la origine sume de bani de aproximativ 6.000.000.000 ROL pe care le primisem cash de la Lupeanu Iulian şi pe care le depusesem în contul meu de la bancă", arată Niculae în declaraţia existentă la dosarul de la instanţă.