Decaderea Semilunii, afirmarea noilor puteri europene Austria si Rusia si ambitiile meschine ale Poloniei au oferit Tarilor Române iluzia obtinerii independentei politice. Pentru Tara Româneasca, se prefigura o perioada confuza, iar cel care se afla în fruntea statului trebuia sa manifeste prudenta si întelepciune în legaturile politice cu imperiile vecine.
Începe cu o temporizare a politicii externe
Secretarul cancelariei domnesti, florentinul Anton Maria del Chiaro, a facut o reala si cuprinzatoare caracterizare a momentului: "Valahia este asezata între doua împaratii. Acestea formeaza o balanta: cel care e principe trebuie sa-si îndrepte toata politica sa spre a o tine într-un echilibru perfect. Daca balanta se apleaca mai mult decât trebuie în partea turcilor, apare pericolul sa-si piarda principatul si libertatea din partea nemtilor (...). Daca dimpotriva, (se apleaca) de partea nemtilor (...) acest fapt le e de ajuns turcilor, si ca fals pretext, pentru a-l lipsi de principat, de avere si în cele din urma de viata".
Moartea neasteptata a domnitorului Serban Cantacuzino (29 octombrie 1688) si preluarea tronului Tarii Românesti de catre Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a determinat o modificare a planurilor predecesorului sau. Programul ambitios al Cantacuzinului de refacere a vechiului Imperiu bizantin care sa aiba în componenta si cele trei tari românesti parea o himera pentru sfârsitul secolului al XVII-lea.
Continuarea pe Historia.ro.
