Un om de afaceri a sesizat că îi dispăruse telefonul mobil, unul foarte scump, pe care îl aşezase pe masă, în timp ce completa un formular, potrivit Monitorul de Suceava.
Ulterior, datorită unei aplicații GPS, păgubitul a reușit să își localizele telefonul. Așa a dat de femeie, care până la urmă i-a înapoiat bunul.
Afaceristul a sunat la poliţie, iar oamenii legii au avut surpriza să constate că femeia era poliţist local în cadrul Primăriei municipiului Rădăuţi.
Polițista a fost reținută pentru 24 de ore.
În trecut, femeia a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare pentru o altă faptă: și-a însușit un portofel scăpat pe jos, în piață, de o femeie, în care erau aproximativ 200 de lei.