Florin Hurduzeu, vicepreședintele Comisiei SRI. Potrivit analizei lui Valeriu Nicolae, imediat ce a devenit consilier local PSD la Caransebeș, Hurduzeu a devenit fără nicio calificare răspunzător de protecția mediului la Petrom, apoi șef la oficiul județean al Poștei. De aici a trecut prin numeroase funcții: prefect, secretar de stat, inginer la Societatea Națională de Radiocomunicații, director la o firmă de resurse umane și președinte de consiliu județean.
În 2020 a fost ales deputat din partea PSD. În ciuda tuturor funcțiilor, declarația sa de avere este subțire. La 48 de ani și la al doilea mandat de deputat, Hurduzeu deține împreună cu soția doar un apartament de 65 MP în Caransebeș și un autoturism din 2009.
Răzvan Sorin Prișcă a condus o asociație numită Pro Democrația din Arad. La doar 21 de ani s-a lăsat de activism și s-a apucat de consultanță politică. Tânărul liberal spune că a avut drept clienți mai mulți miniștri, senatori și deputați. Însă, în prezent, în CV-ul său nu se mai găsește activitatea la Asociație și nici faptul că a fost consilierul senatorului Nicolae Ioțcu, arestat în 2015 după ce a fost prins în timp ce dădea mită. În 2009, Prișcă devenea consilierul șefei Camerei Deputaților, Roberta Anastase. La 29 de ani a ajuns deputat PNL, iar acum este la al doilea mandat.
Un alt membru al comisiei care ar trebui să verifice activitatea SRI este Iulian Alexandru Muraru, deputat PNL și fratele noului ambasador al României în SUA, Andrei Muraru. De carierele celor doi frați se leagă semne de întrebare întrucât CV-urile lor arată că ascensiunea în politică s-a făcut fără merite profesionale.
Marius Dunca își făcea doctoratul în timp ce preda la Facultatea de Mecanică și făcea trei masterate, în paralel: unul la București și două la Brașov. El a ocupat funcții precum director la o companie de curățenie, consilier de europarlamentar sau consilier de cabinet parlamentar. A terminat cursurile de „Securitate și Bună Guvernare”, a făcut Institutul Diplomatic Român, Academia Națională de Informații, plus o specializare la Institutul Bancar Român. Apoi au urmat funcții de conducere la ANPC, iar din 2016 a devenit senator PSD și chiar ministru al Sportului.
Mitică Marius Mărgărit este deputatul care până la 27 de ani, conform CV-ului său, nu a avut job. Totuși, într-o declarație mai veche scria că la 24 de ani era deja director general la o firmă. În timp ce se ocupa de aceasta, studia la o facultate de drept, apoi devenea consilier județean din partea UNPR, formațiunea lui Gabriel Oprea. Potrivit CV-ului, a urmat o facultate de științe economice, un master la Academia Națională de Informații, cursuri la Institutul Diplomatic Român, cursuri la Colegiul Național de Apărare , dar și la Academia de Poliție. Între timp, firma lui primea tot felul de contracte de la stat. În 2016 a ajuns în Parlament, iar acum, la doar 31 de ani, este deja la al doilea mandat.
Gheorghe Acatrinei, deputat AUR, un alt membru al comisiei, este absolvent de liceu sportiv și șofer. În anul în care a fost ales deputat, 2020, familia sa câștiga în total 3.571 de lei pe lună, adică de 5 ori mai puțin decât primește acum în Parlament.
Deputatul USR Teodor Lazăr a fost consultant în domeniul IT înainte să devină consilier de parlamentar. Totuși, declarația lui de avere spune că tot ce a dobândit Lazăr până la 53 de ani este o garsonieră de 26 de metri pătrați și moșteniri. În conturi are sub 9.500 de euro și o datorie de 100.000 de lei. Anul trecut a obținut aproape 60 de mii de lei dintr-o chirie de la o proprietate primită moștenire, și a împrumutat partidul cu 138.800 de lei pentru alegeri.
Deputatul UDMR Csoma Botond este la al doilea mandat în Parlament. Din 2006 până în 2016 a fost consilier local, iar în aceeași perioadă a fost și consilier juridic la Agenția Domeniilor Statului, loc în care a ajuns atunci când acesta era condus de colegul său de partid, actualul ministru al Mediului, Tanczos Barna. Ca șef de birou al Agenției Domeniilor Statului a câștigat de șapte ori mai mult decât de la consiliul local. Csoma Botond s-a făcut remarcat la începutul acestui an, după ce, în contextul dezbaterilor privind desființarea Secției Speciale, a lansat un atac la adresa DNA.
Toți cei 9 politicieni controlează pe lângă SRI și alte trei servicii secrete cum ar fi STS și SPP. Ei sunt prezenți și în comisiile de apărare ale celor 2 Camere, fiind cei care decid lucruri importante precum pensiile MApN și contractele de armament.