„Candidatul cel mai probabil să devină viitorul președinte al României este independentul Mircea Geoană – fost ministru de externe al României și actual secretar general adjunct al NATO. Mircea Geoană este un politician român cu experiență. La alegerile prezidențiale din 2009, a ajuns în turul al doilea, în care a pierdut în fața lui Traian Băsescu la o diferență mai mică de un procent”, scrie Agenția moscovită de presă EurAsia Daily.
Jurnaliștii ruși sunt atenți la toate detaliile și prerogativele pe care le va avea viitorul președinte al României.
Noul Președinte al României își va prelua mandatul de cinci ani pe 21 decembrie. Nu este greu de observat că alegerile prezidențiale din România din 2024 se anunță a fi o resetare generală a politicii naționale. Trebuie menționat aici că președintele României este, prin Constituție, comandantul suprem al forțelor armate și conduce Consiliul Suprem de Apărare a Țării, scriu jurnaliștii ruși în prezentarea alegerilor pe care Mircea Geoană le va câștiga.
Agenția de presă rusă EurAsia Daily a fost înființată în 2015 și are sediul la Moscova. Stația de știri controlată de regimul lui Vladimir Putin are corespondenți și observatori în câteva dintre țările vecine: Armenia, Belarus, Ucraina, Georgia, precum și în regiunile dependente de Rusia precum Abhazia, Osetia de Sud și Transnistria. Acestă sursă de informare importantă din Rusia este considerată în occident a fi o unealtă a propagandei Kremlinului.