Astfel se face că, potrivit datelor furnizate oficial de către Ministerul Finanțelor Publice, în luna septembrie erau peste 1.233.000 de angajați în instituțiile din subordinea statului. Până în luna noiembrie, numărul lor a crescut cu aproximativ 25.000 de persoane, ajungând astfel la aproape 1.260.000 de angajați.
Tot mai multe persoane lucrează la stat
Septembrie
1.233.386 persoane
Noiembrie
1.258.810 persoane
Cele mai multe angajari din această perioadă au avut loc în instituții finanțate din venituri proprii, obținute prin contracte cu ministere sau companii de stat, cum ar fi unități medicale sau de învățământ superioare. Aici au fost sectoare care au mărit organigrama cu peste 1.500 de persoane. Și în administrația publică s-au oferit peste 1.400 de noi locuri de muncă. Pe următoarele locuri se clasează instituțiile finanțate integral din bugetele asigurărilor de stat și câteva ministere, precum cel al Apărării și al Educației, dar și Secretariatul General al Guvernului.
Și Ministerul Muncii a suplimentat organigrama cu peste 60 de funcții, chiar dacă a rămas fără segmentul „Familiei”, pe care il avea în componență în trecut. Nici Ministrul Familiei și Tineretului, condus de Gabriela Firea, nu va duce lipsă de personal: potrivit Adevărul, instituția ar urma să ofere peste 320 de locuri de muncă.
Nici companiile statului din teritoriu nu au fost ocolite de „febra angajărilor”. Așa se face că administrația publică locală s-a îmbogățit cu peste 1.200 de angajați în mai puțin de două luni.
Se pare că „valul de angajări” nu se va opri prea curând având în vedere că ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că pentru a contrabalansa plecările din ultimii ani este nevoie de recrutarea a mii de oameni. Adevărul relatează că s-ar discuta și despre înființarea unei noi structuri în subordinea statului, Autoritatea Vamală Română, care ar urma să angajeze cel puțin 400 de persoane.
Analiștii atrag atenția că în cazul în care angajările în masă continuă, s-ar putea repeta istoria din 2007-2008 când guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu a suplimentat locurile de muncă ale bugetarilor până s-a ajuns la un număr de aprpoape 1,4 milioane de salariati la stat, chiar înaintea crizei economie mondiale pe care autroritățile au ignorat-o.