„Sunt aici, la Calugăreni, locația de unde Dumitru Dumbravă i-a primis lui Cătălin Hideg că, pentru 600.000 de euro îi „rezolvă problema”. Am vrut să văd cu ochii mei de unde a pornit tot acest dosar. Mai e un dosar, cel cu 1,7 milioane de măști din pandemie, dar o să mă ocup și de acela. Cătălin Hideg este alături de mine, în fața clădirii pe care parchetul condus de Codruța cere 3,5 milioane de euro. Clădirea pentru care a fost judecat acest om arată Science Fiction”, a declarat Anca Alexandrescu.
„În loc să mă apere, mi-au optimizat situația juridică”
Cătălin Hideg este ferm convins că totul i s-a tras de la refuzul de a „colabora” cu oamenii statului paralel.
Cătălin Hideg, omul de afaceri care a detonat Statul Paralel, audiat de procurori
„Dosarul meu este făcut de Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, iar avocatul Doru Trăila și Dumitru Dumbravă trebuiau să mă apare, dar, din păcate, mi-au „optimizat situația juridică”. Cred ca situația Sanimed, o firmă dezvoltată în 20 de ani, o companie care nu și-a schimbat obiectul de activitate în această perioadă, a făcut 7 fabrici si două centre de cercetare. Problema e ca la centrul de cercetare neurologică am întâmpinat probleme Asta pentru că ar fi fost un concurent pentru marile companii farmaceutice.
„Firma mea este aproape ca și furată”
Firma mea este aproape ca și furată. Compania a fost sechestrată în totalitate, iar pentru această clădire mi-au pus gaj pe alte12 clădiri. De asemenea, de la bănci nu pot lua credite, mi-au blocat și accesul la fondurile europene. Mai nou, o Hotărâre de Guvern prevede că firmele care sunt cercetate penal să nu mai poate desfășura activități în domeniu cercetării științifice. La domnul Dumitru Dumbravă am ajuns prin Dan Tocaci, membru în consiliul de administrație Romprest”, a declarat Cătălin Hideg.
De unde a pornit cutremurul serviciilor
Un eveniment produs în Franța acum câțiva ani a zguduit serviciile secrete, iar unda de șoc continuă și azi, impunând prefaceri spectaculoase la nivelul acestora. Totul a pornit de la SIE francez, sau DGSE, cum e cunoscut, al cărui șef a fost pus sub acuzare în justiție pentru că extorcat de bani grei un afacerist elvețian. Ieri, la DNA, un afacerist român a depus plângere împotriva generalilor Florian Coldea (decorat de statul francez și un apropiat al serviciilor din Hexagon) și Dumitru Dumbravă, pentru acuzații similare, susținute de probe concrete.
Rețeaua penală de magistrați ai lui Coldea: presiuni și șantaj la cel mai înalt nivel. Anca Alexandrescu, dezvăluirile care dinamitează Statul Paralel - VIDEO
Deja, scandalul a fost devoalat în emisiunea „Culisele statului paralel”, realizată de Anca Alexandrescu, la Realitatea Plus, și va lua amploare. Drama e că el ar putea afecta grav serviciile secrete române în ansamblu, exact cum se întâmplă în Franța. În ce măsură vor decide serviciile, cu SRI în frunte, să evite problemele grave de imagine care se întrezăresc, nu avem cum ști la această oră, dar sigur e că bine nu le pică activilor anchetarea care se prefigurează a rezerviștilor acuzați.
Realitatea a difuzat în ultimele zile informații incendiare despre cazul afaceristului Cătălin Hideg, cu oarece probleme penale, și căruia i s-ar fi promis prin interpuși de către influentul cuplu care a condus cîndva SRI, că va fi rezolvat în justiție, contra unor sume cu multe zerouri, în euro. Afaceristul ar fi plătit, dar numai după ce s-a betonat cu înregistrări, și poate și cu alte probe. După ce a constat că a fost păcălit, fiind condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, Hideg a decis să se răzbune pe cei doi, dezvăluind faptele în fața procurorilor.