Preafericitul Patriarh Daniel este încă tânăr. Pe 22 iulie anul acesta va împlini 72 de ani. Dintre toți patriarhii României (șase la număr, până astăzi), doar primul, Miron Cristea, a decedat la o vârstă destul de fragedă, de doar 70 de ani. Doi dintre patriarhii României (Iustinian Marina și Iustin Moisescu) au ajuns la vârsta de 76 de ani, Nicodim Munteanu a atins 83 de ani, iar Teoctist Arăpașu a decedat la 92 de ani. Dacă ar fi să urmeze această tradiție, Preafericitul Daniel n-ar trebui să-și facă griji încă multă vreme.
Medicii, însă, și apropiații
Patriarhului Daniel își cam fac. Griji. Deși toți îi dorim Prefericirii sale o viață cât mai lungă și cât mai sănătoasă, există surse care menționează probleme cardiace pe care PF Daniel le-ar avea încă din tinerețe și care capătă aspecte caracteristice vârstei.
În acest context, oamenii grijulii din sânul Bisericii Ortodoxe Române se pregătesc din ce în ce mai febril pentru succesiunea la tronul patriarhal. Nu există, în acest moment, un succesor desemnat oficial (nici nu ar fi posibil așa ceva), iar de pe holurile reședinței patriarhale zvonurile legate de un eventual favorit al Preafericirii sale răzbat cu greu spre deloc.
Foarte multă lume care nu este familiarizată cu modul în care funcționează BOR crede că succesorul de drept al Patriarhului României este Mitropolitul Moldovei. Așa pare, mai ales de la distanță, căci, cu excepția primului Patriarh, Miron Cristea, toți ceilalți au ocupat, înainte de a ajunge Patriarhi, tronul Mitropoliei Moldovei.
În realitate, nu există nicăieri în statutul BOR această prevedere. Mai mult, nici măcar nu este obligatoriu ca Sfântul Sinod să aleagă Patriarhul doar dintre mitropoliți. „Pentru slujirea, vrednicia și răspunderea de Patriarh este eligibil oricare dintre mitropoliții, arhiepiscopii și episcopii eparhioți în funcție.“ Așadar, Sfântul Sinod poate alege viitorul Patriarh dintre aproximativ 40 de persoane, doar nouă dintre acestea fiind mitropoliți. Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolit al Moldovei și Arhiepiscop al Iașilor, are, prin urmare, două șanse din aproximativ 40. Dar și Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, are o șansă.
Și tocmai asta este problema:
există o foarte puternică mișcare, printre clericii și mirenii cu voci importante în BOR, care nu-l vrea Patriarh pe Teodosie nici în ruptul capului. A doua problemă, mult mai mare, este că există și o mișcare care și-l dorește ca patriarh pe Teodosie Tomitanul, fost Teodosie Șpagoveanul pe vremea când era doar episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Tabăra pro-Daniel poate fi numită drept tabăra moderniștilor și ecumeniștilor, în timp ce tabăra lui Teodosie ar fi tabăra ultraconservatorilor. Moderniștii sunt uniți între ei, printre altele, și de studiile teologice pe care le-au făcut în străinătate, și de doctoratele luate acolo, asemeni Patriarhului. Ultraconservatorii au în comun, printre altele, și angajamentele de colaborare cu Securitatea pe care le-au semnat, primind diverse nume conspirative, asemeni turnătorului „Mache“ Tomitanul. Este foarte posibil ca și printre „moderniști“ să se afle foști colaboratori ai Securității, dar, deocamdată, nu există dovezi în acest sens. Cel puțin nu în arhivele CNSAS.
Teodor Baconschi nu este
un membru al clerului BOR, însă este absolvent de Teologie, are un doctorat în teologie la Sorbona și e un personaj foarte apropiat de înalta ierarhie bisericească, plus un foarte bun prieten al actualului Patriarh.
Teodor Baconschi și Daniel Ciobotea se știu de multă, foarte multă vreme, de dinainte de 1990, când unul era protosinghel și consilier patriarhal, iar celălalt era redactor la editura Patriarhiei.
La începutul lui 1990, imediat după revoluția din decembrie 1989, Teodor Baconschi înființează, împreună cu protosinghelul Daniel Ciobotea și cu arhimandritul Bartolomeu Anania, Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii. Lor li se alătură, imediat, Constantin Galeriu, Dumitru Stăniloae, Constantin Voicescu, ieromonahul Iustin Marchiș, precum și laicii Sorin Dumitrescu și Horia Bernea. Grupul de Reflecție nu schimbă mai nimic în BOR și nici nu produce vreo revoluție rapidă. Patriarhul Teoctist, care se retrăsese temporar la Mănăstirea Sinaia, înfricoșat de propriu-i colaboraționism, revine în București și este reconfirmat ca Patriarh.
Însă un tânăr membru al Grupului de Reflecție al lui Baconschi, protosinghelul Daniel Ciobotea, în vârstă, atunci, de 38 de ani (urma să împlinească 39 pe 22 iulie 1990), cunoaște o ascensiune fulgerătoare. Astfel, pe 12 februarie 1990 este ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, pe 7 iunie 1990 este ales Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar pe 1 iulie 1990, la nici 39 de ani împliniți, așadar, este întronizat Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
În doar șapte luni, îndeplinind la limită sau mai degrabă neîndeplinind condițiile statutare, un tânăr protosinghel, consilier patriarhal până atunci, ajunge mitropolit al celei mai importante mitropolii a țări. Teoctist Arăpașu avea, la vremea aceea, 75 de ani și toată lumea era convinsă că viitorul patriarh avea să devină, în curând, Daniel Ciobotea. A devenit, în cele din urmă, dar după 17 ani.
Aparent din senin, în apropierea sărbătorilor
pascale, Teodor Baconschi, teolog și diplomat, membru al cercului intim al Patriarhului Daniel, deschide discuția despre posibila unificare a Paștelui între catolici și ortodocși.
Că nu este o simplă discuție teologică, un impuls ecumenist provocat de perspectiva drobului, se observă de la început, din câteva dintre argumentele folosite de către Baconschi și de către susținătorul demersului său, Adrian Papahagi, eternul animăluț de companie al fostului ministru de Externe din Guvernul Boc.
A mai sărbători astăzi Paștele după calendarul iulian, iară nu după cel gregorian, este o dovadă de putinism, de filo-rusism, de susținere a crimelor rușilor în Ucraina spun, de-a dreptul tembel, Baconschi și Papahagi. În mintea lor de pseudo-strategi, afiliați unei cauze „bune“, așa loveau cel mai bine în Teodosie, cel pe care nu-l vor în nici un fel Patriarh.
Adevărul este că planul lor a funcționat cel puțin pe jumătate; Teodosie a reacționat imediat, ca picat cu ceară. A behăit, desigur, că așa ceva este imposibil, că ortodocșii sunt rasa superioară, că una, că alta. Baconschi și Papahagi s-au întărâtat și au scris o petiție online. Între timp s-a băgat în discuție și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, urechindu-l pe Teodosie. Bărbosul tupeist a răspuns, Bănescu a reacționat iar. Circ pascal cu teologi, foști turnători ai Securității și alți băieți veseli.
Deocamdată, de câștigat
n-a câștigat nimeni. Se joacă. Baconschi și-a închipuit, probabil sfătuindu-se și cu alții, că acest subiect îi va da lovitura finală lui Teodosie. ceea ce este o tâmpenie a unor oameni care habar n-au pe ce lume trăiesc. Nu doar că subiectul ăsta nu-l dărâmă pe Teodosie, căci filo-putinismul nu stă în data la care se sărbătorește Paștele, subiect pe care majoritatea românilor îl consideră neimportant. Atâta vreme cât se lasă cu o mini-vacanță, nici nu mai contează dacă-l sărbătorim în aceeași zi cu protestanții, catolicii, musulmanii sau evreii. Nici filo-putinismul lui Teodosie nu este un subiect, într-o țară în care simpatia față de ucraineni scade vertiginos. Oricum, să vorbești despre filo-putinism tocmai în zilele în care mai toți fermierii din România blocau șoselele exasperați de pagubele produse de grâul ucrainean este semn de inadecvare cruntă.
Baconschi și Papahagi și-au închipuit că, împreună cu Bănescu, pot porni valul care va duce la înlăturarea definitivă a lui Teodosie. Semn că n-au înțeles nimic din prostia lor din 2012. Faptul că au scris (de fapt, Papahagi a scris, ca negru, pe contul de FB al lui Baconschi) despre manifestanții antiguvernamentali numindu-i „mahala violentă și ineptă“ a dus la căderea întregului Guvern Boc. Acum ar vrea să-l dărâme pe Teodosie, să-l distrugă înainte de a apuca să revendice moștenirea PF Daniel. Și atunci scornesc micile lor jocuri inutile, care, de fapt, îl fac pe Teodosie să pară credibil și competent.
