Ioan Nicolae Alecu, condamnat la 6 ani de închisoare în dosarul ”Ferma Băneasa”, pentru abuz în serviciu, susține că asocierea cu omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost posibilă datorită faptului că tatăl său era la vremea respectivă cadru didactic al Universității
"Domnul profesor universitar Aurel Popoviciu era o somitate a Universității de Agronomie. Am discutat despre posibilitatea de a vorbi cu fiul dânsului, să vadă dacă este interesat de o asociere în participațiune. Am primit răspuns prin intemediul recotorului Miclăuș, am stabilit niște condiții pe care le vom pune tuturor celor care doresc să se asocieze cu noi, de a ne păstra o cotă de asociere de 49%”, a explicat fostul rector.
Nicolae Alecu a mai afirmat că nu știe dacă în acel moment Puiu Popoviciu chiar ar fi fost interesat de propunere. “Interesul era a nostru, că noi eram în gaură. (...) Cu toate piedicile, Universitatea Agronomică a încasat peste 20 de milioane de euro în urma acestei asocieri și vreau să spun că înainte Ferma Băneasa aducea pierderi de circa 500 de dolari pe hectar
Intră în scenă George Becali. Garduri distruse și jigniri la adresa profesorilor
Fostul rector a relatat și metodele brutale pe care omul de afaceri George Becali le-ar fi folosit pentru a pune mână pe cele peste 220 de hectare de teren agricol din cea mai râvnită zonă imobiliară din nordul Bucureștiului.
"Gigi Becali a avut “grijiă” să distrugă 7 kilometri de garduri, ca să transforme fosta plantație într-un sat fără câni, iar plantațiile erau niște dezastre. În martie 2000, am propus Senatului Universității să ne deplasăm la fermă, să vadă că nu mai era fermă, era un dezastru," a declarat Alecu.
INTREBARE Anca Alexandrescu: Deci dl. Becali a avut interese imobiliare și a contribuit la dezastru?
"Fără îndoială și am și probe."
Astfel, printre metodele latifundiarului ar fi fost și amenințarea sau intimidarea personalului care la vremea respectivă păzea fosta livadă.
Nici “negocierile” cu Gigi Becali nu au decus într-un mod diferit.
"A venit cu Teia Sponte și n-a avut răbdare să stea de vorbă civilizat. El venise să ne “propună”, mai bine zis să ne impună asocierea, așa-zisa garanție fiind faptul că Sponte avea o înțelegere cu Becali pentru terenul fostului IAS Mogoșoaia. Eu le-am adus la cunoștiință condițiile în care am decis asocierea. Când a auzit că noi păstrăm 49% a sărit la mine și mai că nu mi-a dat două palme “Cum măi păcătoșilor, prăpădiților, muritor de foame, cum să cereți 49%?”. Eu i-am spus că acestea sunt condițiile. În plus, pentru că Becali era mare maestru la evaziune, noi puneam condiția unei cote minime de profit, indiferent de rezultatele financiare, era vorba de circa 560.000 de dolari pe an. Când a auzit asta, iar a izbucnit, a început să amenințe”, a relatat profesorul universitar.
Universitatea de s-a constituit parte civilă de frică
Fostul rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice a mai povestit modul în care, susține el, s-ar fi ajuns la stabilirea unui prejudiciu în dosar, astfel încât și el și Popoviciu să poată fi acuzați.
“O comisie formată din 5 persoane abilitate a stabilit că nu e niciun prejudiciu, dar n-a convenit procurorilor. Atunci președintele Senatului, Șonea Alexandru, a încercat să-I convingă pe ceilalți membri ai Senatului Universității, avea alături de el și un avocat care a venit cu toate argumentele inventate, că “au afară două autocare, ne urcă în ele și ne dau cel puțin 15 ani de pușcărie, pentru favorizarea infractorului” și atunci cei mai mulți membri ai Senatului au cedat,”a relatat Alecu, în exclusivitate la Culisele Statului paralel de la Realitatea Plus.
Pe 12 iunie 2020, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au anulat decizia de confiscare de la omul de afaceri Puiu Popoviciu a celor 224 de hectare de teren din Băneasa și au trimis cazul spre rejudecare la Curtea de Apel București. Iar pedeapsa cu închisoarea i-a fost redusĂ de la 9 ani la 7. În vara lui 2019, o instanţă de la Londra a decis extrădarea lui Popoviciu în România, însă omul de afaceri a formulat apel la Înalta Curte a Regatului Unit.
Audierile în apelul lui Popoviciu ar urma să înceapă luna aceasta. Miliardarul l-a angajat ca avocat pe fostul director FBI Louis Freeh, care afirma, într-un comunicat, că este "profund dezamăgit" de decizia Înaltei Curți din România de a-l condamna pe omul de afaceri la 7 ani de închisoare, o sentință care "nu este susținută nici de fapte, nici de lege".