Duță a afirmat că procuroarea Ana Dana, adusa de Kovesi de la DNA la Parchetul European, ar fi refuzat să ancheteze sesizarea sa, potrivit căreia SRI n-a predat nici în prezent bazele de date pe care le-a constituit prin proiectul SII Analitics și le-ar folosi strict în scopuri de supraveghere si șantaj politic.
"Reclamațía pe care am depus-o eu la Parchetul European nu s-a referit la deturnări de fonduri europene, în sensul că ar fi fost contestată licitația, așa cum se exprimă dânsa, ci am semnalat o chestiune extrem de gravă, anume că proiectul a fost finalizat în 2019, deci este de competența Parchetului European, iar SRI nu a predat proiectul, așa cum s-a angajat în fața Comisie Europene, instituțiilor statului, ci l-a păstrat ca instrument propriu de analiză, să spunem așa. Ca să înțelegeți, zilele acestea este un scandal internațional cu acel program Pegasus, de spionare de la distanță a telefoanelor politicienilor. Ei bine, exact același lucru îl întâlniți și în situația SRI (...) pentru că sistemul lor face exact aceleași lucruri, dacă nu și mai adânci, mai grave, decât sistemul Pegasus", a afirmatb Duță în emisiunea Ancăi Alexandrescu.
Fostul șef CNAS a precizat că reclamația sa pornește de la "suspiciune foarte accentuată, ca să folosesc termeni foarte dragi procurorilor" că sistemul informatic a fost deturnat de la rolul său promordial și ar fi folosit "pentru atacuri ilegale la democrație, și la șantajarea unor politicieni."
"Nu cred că este întâmplător faptul că la șefia partidelor se află lideri politici slabi și romanii se miră că la fiecare alegeri romanii se miră că la fiecare alegeri trebuie să aleagă nu ce este mai bun, ci răul cel mai mic.
Acest lucru nu este întâmplător, ci este rezultatul imixtiunii profunde pe care unele personaje din interiorul SRI și din alte servicii, ca să fie clar, au exercitat-o de-a lungul timpului, în politica din România," a declarat Duță.
A DISPĂRUT COLDEA, SISTEMUL REZISTĂ
"Domnii aceștia care aparent au dispărut, pentru că nouă ni s-a părut că odată cu plecarea lui Florian Coldea a dispărut acest sistem paralel, ei bine, nu s-a încheiat, ci merge mai departe și folosește de câțiva ani de zile niște sisteme mult mai sofisticate, adevărate arme cibernetice, repet, scandalul Pegasus demonstrează acest lucru, iar pentru România arma cibernetică de șantaj sunt acest sisteme informatice SII Analitics, care, sub masca faptului că ar servi anumite instituții publice precum ANAF, Procuratură, Ministerul de Interne, în realitate ele au fost și sunt folosite de SRI în scopuri pe care noi doar le putem bănui", a mai precizat fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.