„Vă contactăm pentru a vă împărtăşi cunoştinţele noastre academice şi practice despre consecinţele iniţierii unui război pentru instigator şi a oferi o privire asupra unei posibile ieşiri dintr-o astfel de situaţie periculoasă", începe scrisoarea concepută de psihologii sociali germani Rolf van Dick de la Universitatea din Frankfurt şi Ulrich Wagner de la Universitatea din Marburg, potrivit agenției germane de presă DPA, scrie agerpres.ro.
Aproape 40 de colegi din Statele Unite până în Polonia, Norvegia până în Africa de Sud, India şi Pakistan au semnat scrisoarea.
Prin scrisoare, ei vor să-l informeze pe Putin despre "efectele negative" a ceea ce face, scriu ei.
Cu referire la literatura ştiinţifică, ei încearcă să explice că războiul împotriva Ucrainei în cele din urmă va conduce la "respingerea, izolarea şi ameninţarea fizică" a liderilor politici consideraţi responsabili.
Cetăţenii de ambele părţi ale unui război experimentează "izolarea naţională", se arată în scrisoare. Acest lucru duce la o căutare a schimbării. Crizele economice dau naştere la "sentimente de privare" care sunt de obicei "baza pentru rezistenţă, protest şi revoluţie împotriva statului existent".
"Aceste efecte sunt valabile atât pentru oamenii obişnuiţi, cât şi pentru elite", adaugă ei.
Profesorul van Dick nu consideră complet imposibil ca scrisoarea să ajungă la Putin, a declarat el pentru DPA. Printre altele, el a spus că scrisoarea a fost postată pe un portal web unde cetăţenii ruşi îi pot scrie preşedintelui.
Semnatarii vor de asemenea să ajungă la opoziţia critică din Rusia şi să trimită un semnal Ucrainei, a mai spus el.
În ultimele două săptămâni, profilul psihologic al liderului de la Kremlin a fost descifrat de mai mulți specialiști.
Profiler SRI: ce trădează mișcările lui Putin: Porniri sociopate, se hrănește cu FRICA. Va răspunde mereu la forță
Paul Herinean, fost profiler SRI, a dezvăluit că Putin „se hraneste cu frica acelei persoane. Din pacate, se si amuza. Raporturile pe care Putin le stabileste sunt exclusiv raporturi de putere. Putin recurge la forta. Putin va raspunde mereu la forta”.
Renumit profiler, dezvăluiri despre planul lui Putin. Ce ascund gesturile liderului de la Kremlin
„Putin este o personalitate histrionică, el vine cu mesajul că este o persoană specială, o persoană căruia i se cuvine absolut orice, care poate să facă orice și pozează într-un super-erou”, a concluzionat Paul Herinean, la Realitatea PLUS.