Fiecare aparat de măsurare a vitezei, inclusiv radarele utilizate de Poliția Rutieră, are o limită de toleranță. Această limită implică faptul că pot exista diferențe între viteza reală cu care circulă un vehicul și cea înregistrată de aparat.
De aceea, pentru a evita situațiile în care un șofer e amendat în mod incorect, s-a stabilit ca șoferii să nu fie amendați dacă depășesc, cu puțin, viteza limită.
Radarele utilizate de Poliția Română se numără printre cele mai avansate dispozitive de măsurare a vitezei. Cele mai recente modele au o valoare de aproximativ 13.000 de euro. Aceste echipamente pot determina cu precizie viteza de deplasare a unui vehicul chiar și de la o distanță de 1.200 de metri. În cazul pistolului radar, aparatul poate stabili viteza în doar 0,33 secunde de la momentul în care polițistul apasă trăgaciul.
Miliardarii lumii participanți la Davos au devenit brusc darnici: "Luați-ne banii!"
Cu toate acestea, trebuie menționat că viteza înregistrată de cinemometre (dispozitivele de măsurare a vitezei) poate varia ușor față de cea reală.
„Pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, aceasta este de ± 3 km/h, pentru viteze de până la 100 km/h. Iar de ± 3% din valoarea măsurată, pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h. În regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic, eroarea maximă tolerată este de ± 4 km/h pentru viteze de până la 100 km/h. De ± 4% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h”, scrie avocatul Tudor Ion pe blogul său.
De aceea, șoferii care depășesc viteza maximă impusă cu doar câțiva KM/h, nu sunt amendați pentru că se află în limita de toleranță a radarelor.
Conform legii, conducătorii auto au permisiunea de a depăși viteza maximă admisă cu cel mult 5 km/h. Aceasta înseamnă că, de exemplu, în situația în care pe o anumită porțiune de drum limita de viteză este de 50 km/h, un șofer care circulă cu 55 km/h nu va fi sancționat.
Dar, dacă radarul îl va înregistra că circulă cu 56 km/h, atunci riscă să fie sancționat. Iar dacă e prins cu 61 km/h, aproape sigur va fi amendat cu până la 495 de lei.
În general, polițiștii închid ochii când un conducător auto depășește viteza limită cu 8-10 km/h, scrie ProMotor. Dar, sunt și cazuri în care șoferii au fost amendați pentru astfel de diferențe.
Dacă un conducător auto consideră că viteza înregistrată de radar nu a fost corectă, se poate adresa instanței de judecată. Judecătorii pot cere verificarea metrologică a aparatului, pentru a se constata dacă acesta măsoară corect.
Și, în cazul în care se descoperă abateri peste limita de toleranță, sancțiunea emisă în baza măsurătorilor acestui aparat va fi anulată.