Cristian Tudor Popescu a analizat, pentru REALITATEA TV, vestea eliberării condiţionate a lui Adrian Năstase.
"Eu am un principiu şi anume de de a nu comenta hotărârile justiţiei, pot doar sa comentez logica unor articole de lege pe baza cărora se pronunţă astfel de hotăriri.
De pildă, ca să conteze la diminuarea pedepsei, chiar la eliberare cărţile scrise în puşcărie e către un deţinut, tratatele, cursurile ţinute acolo, nu văd ce legătură are asta cu acuzaţiile împotriva domniei sale. A fost acuzat că nu a scris suficiente tratate de drept internaţional, de istorie? Nu, a fost acuzat de corupţie, de păgubirea statului, nu are nicio legătură scrierea unor cărţi sau ţinerea unor cursuri cu pedeapsa respectivă.
Dacă şi-ar fi dus la bun sfârşit acea sinucidere, ar fi făcut o afacere foarte proastă, se vede. Pentru că acum iese, în raport cu termenul iniţial, foarte repede din puşcărie, n-a renunţat la statutul de deţinut politic, pe care l-a clamat.
Prin urmare, acum domnul Năstase beneficiază de o percepţie în conştiinţa publică, care nu lucrează cu subtilităţi juridice favorabile, "Dacă i-au dat drumul aşa repede, înseamnă că şi-au zis şi ei...domnule prim ministru, poate am exagerat, să ne scuzaţi". Asta diminuează efectul despre care scriam atunci când a fost arestat pentru prima dată, spuneam că a fost prima breşă... acel efect este considerabil diminuat de această eliberare care apare ca o scuză în conştiinţa publică.
Eu nu comentez hotărârea judecătorească, eu fac analiză de imagine. Se reduce această rupere a intangibilităţii a persoanelor sus puse, iar pentru domnul Ponta, această eliberare, i-aş spune chiar turbo, are un efect pozitiv, îi dă un avantaj în ceea ce priveşte voturile. PSD-ul ar dori să-l folosească oricând şi la maxim, inclusiv Ponta. Întrebarea e dacă Năstase va accepta să apară ca Nelson Mandela, că tot avem tot felul de personaje care spun asta...nu ştiu dacă Năstase va vrea asta.....iar asta dintr-un motiv extrem de simplu, aroganţa şi orgoliul infinit al lui Adrian Năstase.
Mecanismele unui partid se închid în urma celui scos de acolo, ca o plantă carnivoră. Acolo e altă structură, s-au stabilit alte camarile, alte relaţii. Sunt reguli de fier ale structurilor de partid şi în special ale PSD: Dacă va vrea să pozeze în victimă a lui Băsescu, dacă va vrea să se expună, să îşi arate...nu ştiu dacă mai are rana de pe gât, dacă va vrea să se martirizeze....dar totuşi cred că mai are o urmă de decenţă şi de simţ al ridicolului", a explicat Cristian Tudor Popescu.