În anul 2015 au fost achitați definitiv 1.193 de inculpați, față de 1.403 în anul 2014, se precizează în raport, scrie Agerpres.
Tot anul trecut au fost trimise în judecată 58.909 de persoane, față de 50.342 în 2014, înregistrându-se o creștere de 17%.
"Dintre aceștia, numărul inculpaților arestați preventiv a fost de 7.551 (în creștere cu 7,3% față de anul 2014), cu o pondere în totalul inculpaților trimiși în judecată de 12,8%. Au existat și 155 de învinuiți arestați preventiv netrimiși în judecată (față de 107 în anul 2014)", se mai menționează în raportul CSM.