"Principalele teme de dezbatere ale conferinței finale au abordat managementul judiciar din perspectiva alocării eficiente a resurselor, elaborării unui mecanism de măsurare a duratei și costului pe caz și a bugetului de proiecție, precum și delegării unor atribuții non-judiciare personalului auxiliar, subliniindu-se necesitatea suplimentării numărului de grefieri. Concluziile conferinței finale au relevat că problemele de sistem identificate în cursul proiectului — deficit major de grefieri, dublat de exces de reglementare — acționează conjugat, cu efecte negative asupra eficienței și calității actului de justiție", se arată într-un comunicat al CSM transmis, marți, potrivit Agerpres.
Printre soluțiile avute în vedere de echipa de proiect se numără asigurarea instanțelor cu personal auxiliar suficient și transferarea unor atribuții de la judecători la grefieri.
"Asigurarea resursei umane (personal auxiliar) la nivel cantitativ optim, regândirea distribuirii sarcinilor, adaptarea legislației primare și secundare în scopul dimensionării corespunzătoare a schemelor și asigurării gestionării eficiente a resurselor umane, dar și adoptarea de modificări legislative care să permită transferul atribuțiilor non-judiciare de la judecători către grefieri, precum și descentralizarea anumitor competențe legate de dinamica resurselor sunt recomandările echipei de proiect pentru remedierea deficiențelor sistemice constatate pe parcursul activităților derulate în instanțele pilot, în scopul creșterii eficienței și calității actului de justiție din România", se menționează în comunicatul CSM.
Conferința finală a proiectului "Îmbunătățirea eficienței și calității sistemului judiciar, cu accent pe o alocare echilibrată a resurselor printr-un management judiciar adecvat" s-a desfășurat marți în Amfiteatrul Tribunalului București.
Proiectul, derulat în perioada 2015 — 2016 cu sprijinul Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Externe din Țările de Jos și Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la București, a avut ca scop creșterea eficienței și calității activității instanțelor judecătorești din România, prin identificarea și implementarea unui tip de management judiciar axat pe repartizarea echilibrată a resurselor.
"Activitățile din cadrul proiectului, derulate prin strânsa colaborare dintre Curtea de Apel București, Judecătoria Sectorului 6 București și Curtea din Rotterdam (Olanda), au valorificat inclusiv experiența CSM în domeniul elaborării indicatorilor de eficiență a instanțelor, monitorizați și analizați prin programul informatic StatisEcris, dezvoltat și implementat la nivel național ca instrument de evaluare și management care să contribuie la îmbunătățirea calității actului de justiție în beneficiul justițiabililor", se precizează în comunicat.