Inspecţia Judiciară a exercitat, în aprilie, o acţiune disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, în urma refuzului acesteia de a se prezenta în faţa Comisiei speciale de anchetă a Parlamentului. Raportul inspecţiei a fost transmis Secţiei pentru Procurori a CSM.
De asemenea, procurorului şef al DNA i se impută că "a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor".
În 11 aprilie, Inspecţia Judiciară a anunţat că a început o altă acţiune disciplinară faţă de Kovesi, inspectorii judiciari spunând că Laura Codruţa Kovesi a săvârşit o serie de abateri disciplinare referitoare la controalele tematice, după ce şi-ar fi desemnat consilierul judecător Dana Tiţian să facă verificări la două servicii teritoriale.