De ce este bine să purtăm o cruciuliță la gât?
Pentru multe persoane, cruciulița pe care o poartă la gât este doar un accesoriu sau o bijuterie, chiar dacă aceasta are un rol mult mai important. Mai exact, modul în care cele două linii sunt suprapuse simbolizează unirea cerului cu pâmântul, dar și unirea omului cu Dumnezeu, potrivit ortodoxia.me. În trecut, oamenii purtau la gât cruciulițe pentru a-l slăvi pe Dumnezeu și pentru ca acesta să îi însoțească în permanență și să îi ferească de rele.
Preoții îi sfătuiesc pe creștini să nu privească cruciulița ca pe un talismam. Aceștia atrag atenția că purtată la gât, cruciulița nu are efect asupra duhurilor rele, atât timp cât omul nu dovedește o mare credință în Dumnezeu. Practic, cruciulița capătă putere doar în momentul în care este însoțită de rugăciune și credință. Indiferent de materialul din care este confecționată, cruciulița trebuie sfințită de preot înainte de a fi purtată, asta pentru a purta noroc celui ce o are la gât. În plus, ea trebuie îngrijită cu mare atenție și purtată cu decență.
Sursa: avantaje.ro