Criza medicamentelor ia amploare, iar producătorii vin cu un avertisment sumbru: din cauza prețurilor uriașe la energie, gaze și utilități, o parte dintre tratamentele produse în țara noastră ar putea dispărea de pe piață. În spitale și farmacii deja lipsesc zeci de tipuri de medicamente, iar în farmacii prețurile sunt duble.
De luni bune zeci de tipuri de medicamente esențiale pentru tratamentul bolnavilor lipsesc din farmacii și spitale. Este vorba atât despre antibiotice, dar și despre tratamente pentru afecțiuni neurologice, cardiovasculare, oncologice sau diabet.
Producătorii de medicamente avertizează că fabricile din țara noastră nu-și mai permit să producă tratamente din cauza valului de scumpiri. Costul cu energia electrică, gazele și utiliățile s-a triplat, la fel și cel pentru materia primă. Spre exemplu, față de anul trecut, paracetamolul s-a scumpit 278%, carbamazepina cu 197%, iar acidul clorhirdic diluat cu 107%.
Producătorii cer Guvernului un set de măsuri urgente, iar una dintre ele ar fi schimbarea modului de calcul al prețului medicamentului.
La nivelul Ministerului Sănătății a fost creat un grup de lucru, iar Alexandru Rafila spune că deja se lucrează la o nouă modalitate de calcul. În plus, ministrul spune că se caută soluții suplimentare pentru a-i sprijini pe producători în contextul crizei energetice.
REACȚIA LUI ALEXANDRU RAFILA DUPĂ SEMNALUL DE ALARMĂ TRAS DE PRODUCĂTORI
"Trebuie să ne gândim pe de o parte la accesul oamenilor la medicamente, în special la medicamentele generice, pentru că în România se produc medicamente generice în acest moment". (...)
"E clar că medicamentele esenţiale sunt concentrate în această zonă, a medicamentelor generice. (...) Ne preocupă foarte serios, mai ales în condiţiile în care costurile la energie au crescut foarte mult, este evident că şi producătorii de medicamente au fost afectaţi şi atunci încercăm să găsim un mod de calcul al preţului care să nu descurajeze prezenţa pe piaţă a medicamentelor generice, inclusiv a celor ieftine", a declarat ministrul Sănătății.