Poliţia din Hong Kong a tras duminică cu gaze lacrimogene în manifestanţi care au sfidat interdicţia de a protesta purtând măşti, în timp ce majoritatea staţiilor de metrou din insulă rămâneau închise la două zile după comiterea mai multor acţiuni de vandalism împotriva reţelei subterane, informează AFP.
Mii de persoane au protestat din nou în după-amiaza zilei de duminică, în pofida ploilor torenţiale, în cadrul unor manifestaţii neautorizate organizate în trei cartiere, conform Agerpres.
La rândul său, justiţia acestei foste colonii britanice a respins un recurs depus de parlamentari prodemocraţie la Consiliul Legislativ, parlamentul local, împotriva deciziei guvernului de a invoca o lege de urgenţă pentru a le interzice manifestanţilor de a-şi camufla faţa.
Pentru a nu fi identificaţi şi a evita viitoare procese judiciare, manifestanţii poartă majoritatea măşti, iar pentru a se proteja de gazele lacrimogene utilizate de poliţie sunt dotaţi cu ochelari de protecţie şi măşti de gaze.
Această decizie anunţată vineri de şefa executivului Carrie Lam a alimentat tensiunile şi a dus la o serie de violenţe şi de acte de distrugere inclusiv împotriva societăţii care administrează metroul din Hong Kong (MTR), care este acuzată că face jocul Beijingului.
Hong Kong-ul se află de patru luni în cea mai gravă criză politică a sa, cu manifestaţii aproape zilnice menite să denunţe regresul libertăţilor şi controlul tot mai mare al guvernului chinez asupra afacerilor interne ale regiunii semiautonome şi să ceară reforme democratice.