"Avem permanenţă la toate centrele de sânge, din păcate, nu se face donare în zilele libere. Avem pregătită o reorganizare a centrelor de transfuzie, însă acest lucru mai durează pentru că avem nevoie şi de echipamente pe care le vom cumpăra pentru testarea sângelui, nu vorbim numai despre recoltare. Vrem să aducem centrele de transfuzie, cele care vor fi desemnate pentru a face testare pentru România, să le aducem la standardele europene, în aşa fel încât şi zona de sânge să fie securizată", a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, la finalul unui eveniment organizat cu ocazia Zilei Tineretului.
Reprezentanţii centrelor de transfuzii fac apel, în permanenţă, către cetăţeni să doneze având în vedere că în unităţile medicale este criza de sânge. Centrul de Transfuzie Sanguină din Bucureşti reuşeşte să livreze spitalelor din Capitală şi din judeţul Ilfov doar jumătate din cantitatea de unităţi necesare zilnic. Asta înseamnă doar aproximativ 450-500 de unităţi de sânge, din aproximativ 1.000, cât ar fi nevoie.